Oficial După ce transferul lui Alexandru Cicâldău a picat, Westerlo a adus un fotbalist de la Tottenham
articol scris de Digi Sport05.09.2024, 17:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexandru Cicâldău (27 de ani) a fost pe punctul de a se despărți de Galatasaray și să semneze cu Westerlo, formație din Belgia.
După un sezon în care nu s-a impus la gruparea din Istanbul, mijlocașul român a fost împrumutat în următoarele două stagiuni la Ittihad Kalba (Emiratele Arabe Unite) și la Konyaspor (Turcia).
Westerlo l-a împrumutat pe Alfie Devine, după ce transferul lui Alexandru Cicâldău a intrat în impas
Westerlo a oferit 3,5 milioane de euro pentru transferul lui Alexandru Cicâldău, dar belgienii nu au ajuns la un acord nici cu Galatasaray și nici cu internaționalul român.
Astfel, Westerlo s-a reorientat și a adus un alt mijlocaș. Este vorba de Alfie Devine (20 de ani), care a ajuns sub formă de împrumut de la Tottenham.
Este important de precizat că internaționalul englez de tineret este cel mai tânăr marcator din istoria celor de la Spurs. Devine a marcat chiar la debutul pentru Tottenham, într-un meci din Cupa Angliei, la doar 16 ani.
Devine va purta tricoul cu numărul 10 la Westerlo.
#10 ✍🏼 pic.twitter.com/rlV09XuEKb
— KVC Westerlo (@KVCWesterlo) September 5, 2024
Sorin Cârțu, despre Alexandru Cicâldău: ”Cred că el ar prefera să joace la Craiova”
Petrolul Ploiești și Universitatea Craiova sunt echipele din SuperLigă care s-au interesat primele de transferul lui Cicâldău, iar ultima apărută pe această listă este FCSB.
Întrebat despre posibilitatea ca Alexandru Cicâldău să ajungă la FCSB, Sorin Cârțu (68 de ani), fostul președinte al Universității Craiova, consideră că sunt șanse mici ca această mutare să se concretizeze.
De asemenea, Cârțu a explicat de ce Universitatea Craiova ar avea șanse mai mari să îl readucă pe internaționalul român în SuperLigă.
”Craiova are nevoie de el, e fotbalist bun, când a fost aici și-a pus amprenta de joc. Chiar dacă a avut jocuri mai puține în ultima vreme, a fost la Konyaspor, o echipă bună din Turcia, a jucat acolo.
Dacă nu are echipă, normal că nu e convocat la echipa națională.
Nu știu ce să spun, chiar nu știu pentru că și Galatasaray dacă-l lasă să vină în România cu asiguranța va cere bani pe împrumut. Și trebuie să-și permită acea echipă.
Cred că el ar prefera să joace la Craiova. Știe atmosfera, patronul.”, a spus Sorin Cârțu.
Etichete: galatasaray , westerlo , alexandru cicaldau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții