Sergio Reguilon Rodriguez, în duel cu Ciprian Deac, în meciul Sevilla - CFR Cluj / Foto: Getty Images

Exclusiv Dinamoviștii, după ce CFR Cluj a fost eliminată de Sevilla, cu ajutorul VAR-ului: "Acum nu se mai vorbea de asta"

28.02.2020, 20:49
  • SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1

Dinamoviștii au urmărit și ei eliminarea dramatică a CFR-ului din Europa League, în fața Sevillei. Dacă nu era VAR-ul, acum am fi vorbit despre altceva, este convins Florin Prunea.

"Aseară a fost vorba şi de ghinion, pentru că, dacă-l lovea mingea în burtă sau piept şi ieşea gol, acum nu se mai vorbea de asta, îi felicitam pe toţi. Îmi pare rău pentru Petrescu, dar asta este", a explicat Prunea.

Întrebat cum ar arăta Liga 1 cu VAR, Prunea e convins că nu va fi însă ușor. Interesant este că nici antrenorul de la FCSB, Bogdan Vintilă, este în asentiment cu dinamoviștii.

"Toată lumea a vrut VAR, acum îl avem, dar trebuie să ne obişnuim cu el. Nu este uşor, jocul va fi oprit, o să vedeţi, o să fie probleme la început, de implementare, nu numai la arbitri, ci şi la jucători şi antrenori", a spus Florin Prunea.

CFR Cluj, eliminată în 16-imile Europe League, de Sevilla

CFR Cluj a fost aproape de o nouă "minune" în returul cu Sevilla, din 16-imile Europa League. Campioana e fost eliminată, după intervenția VAR-ului, la o fază la limită, în care mingea l-a atins în mână pe Traore înainte de a ajunge la Păun, care a marcat. S-a terminat 0-0, după ce în tur a fost 1-1.

După ce a fost aproape de optimi, CFR e lăudată de rivalii de la Dinamo.

"O echipă românească care are buget de 600.000 de euro pe lună de salarii, da, se poate bate acolo, logic, e un buget de salarii cum n-a mai fost în România. Atunci poţi să cumperi, să ai sume de transfer. Dar din păcate, sunt două trei echipe care investesc, iar celelalte iau jucători liberi şi fac o cârpeală care nu face bine fotbalului", a concluzionat Prunea.

Etichete: dinamo , cfr cluj , sevilla , florin prunea , var


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Lovitura anului: au început negocierile pentru transferul lui Cristiano Ronaldo în Europa!

Gata! România nu poate întâlni Kosovo în preliminariile CM 2026

S-a dezbrăcat complet și a intrat pe teren, în fața a peste 50.000 de oameni, iar internetul ”a explodat”! Sancțiunea primită

A fost ultima șansă la FCSB?! Scos iar la pauză, pare ieșit definitiv de pe lista de favoriți a lui Becali

Exclusiv Specialiștii s-au pronunțat rapid, după acuzațiile făcute de Ștefan Târnovanu: nu s-a respectat regulamentul în Botoșani - FCSB!

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Gigi Becali a venit cu replica pentru Valeriu Iftime: ”Se ruga să nu câștige”

Comunicatul Federației din Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Costel Gâlcă a prefațat meciul cu UTA: ce a spus la conferința de presă

Mircea Lucescu a răbufnit, după ce Suedia și Kosovo s-au aliat împotriva Românei: ”Inadmisibil”

Citeşte şi

Exclusiv De ce nu a plecat Ianis Hagi de la Rangers. Florin Prunea a spus-o în direct la TV

Exclusiv Verdictul dat în direct, după FC Botoșani - FCSB 1-0: ”S-a terminat! O luaserăm toți pe arătură”

PEROZS-a lovit la cap și a uitat că iubita s-a despărțit de el. Ce s-a petrecut în viața unor tineri la 7 luni de la separare e demn de film

FILM NOWRichard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai tânără decât el cu 34 de ani

Nelu Varga l-a transferat la CFR Cluj pe noul star din Superliga, descoperit de același om care l-a ochit pe Bîrligea citeşte ştirea pe Prosport.ro

„Se ruga să nu câștige”. Gigi Becali l-a ironizat pe patronul de la FC Botoșani, după ce acesta a plătit 150.000 de euro pentru victoria cu FCSB citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea mult după ce a luat Ozempic

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi prima dată”