Dennis Man rămâne la Parma până la vară. Galatasaray și Trabzonspor au stabilit alte ținte
articol scris de Digi Sport02.01.2022, 23:28
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Situația lui Dennis Man (23 de ani) la Parma a fost lămurită în primele zile din 2022. Internaționalul român va continua să joace în Serie B cel puțin până la vară, anunță presa italiană și cea turcă.
Parma nu vrea să-l împrumute pe Dennis Man și cere 10 milioane de euro
Parma a stabilit lista cu jucătorii de care se va despărți în această iarnă, iar numele lui Dennis Man nu se regăsește, potrivit forzaparma.it.
În plus, Ajansspor anunță că Galatasaray și Trabzonspor au renunțat să mai negocieze pentru fotbalistul român. Parma nu vrea să-l împrumute și cere 10 milioane de euro pentru un transfer.
Cele două echipe importante din Turcia au oferit maximum cinci milioane de euro pentru Dennis Man.
Jurnalistul Ergin Kayioglu, care oferă informații în special despre Galatasaray Istanbul, a anunțat că echipa pregătită de către Fatih Terim are două ținte noi pentru postul de mijlocaș de bandă: polonezul Jakub Kaminski (19 ani), de la Lech Poznan, și norvegianul Ola Solbakken (23 de ani), de la Bodo/Glimt.
Trabzonspor nu a renunțat definitiv la ideea de a-l aduce pe Dennis Man, dar se concentrează acum pe transferul danezului Andreas Skov Olsen (22 de ani), de la Bologna, potrivit jurnaliștilor turci.
Se anunță vremuri complicate pentru Dennis Man, care nu-și găsește locul la Parma în sistemul 3-5-2, după cum a anunțat parmalive.com.
Dennis Man a înscris două goluri în zece meciuri în Serie B. Opt milioane de euro este cota de piață a românului, potrivit Transfermarkt.
Serie B se reia la mijlocul lunii ianuarie, iar Parma va juca pe teren propriu cu Crotone, pe 15 ianuarie 2022.
Etichete: transfer , turcia , serie b , galatasaray , parma , trabzonspor , dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții