Dennis Man, OUT din lotul Parmei. Ce se întâmplă cu internaționalul român în Italia
articol scris de Digi Sport26.04.2024, 21:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dennis Man (25 de ani) este unul dintre cei mai importanți jucători ai Parmei din acest sezon, dar a fost exclus din lot pentru următorul meci al ”Cruciaților”.
Parma o va întâlni pe Lecco, pe teren propriu, sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 15:00, în etapa cu numărul 35 din Serie B.
Dennis Man nu face parte din lotul Parmei pentru meciul cu Lecco
Parma se află pe primul loc în Serie B, cu un avans de trei puncte față de ocupanta locului doi, cu patru etape înainte de finalul sezonului, și are prima șansă la promovarea în primul eșalon al fotbalului italian.
Totuși, ”Cruciații” au doar o victorie în cele patru meciuri disputate în această lună și vor trebui să se descurce fără Dennis Man, care nu a fost inclus în lotul pentru partida cu Lecco, precum a anunțat presa din Italia.
Italienii nu au precizat și motivul, dar poate să fie vorba, cel mai probabil, de o accidentare pentru că internaționalul român nu se afla în pericol de suspendare.
”Se știu cei 23 de jucători aleși de Fabio Pecchia pentru meciul de mâine cu Lecco. O absență importantă pentru 'Cruciați' în atac, care trebuie să se descurce fără Dennis Man”, au anunțat italienii.
Dennis Man este pregătit să semneze prelungirea contractului cu Parma
Prestațiile internaționalului român nu au fost trecute cu vederea de cluburile importante ale Europei. Astfel, în ultima perioadă, au apărut informații potrivit cărora Dennis Man ar fi pe lista unor echipe precum Borussia Dortmund, AS Roma, AC Milan, Napoli și Juventus.
Presa internațională a notat chiar că Borussia Dortmund insistă pentru transferul lui Man, iar suma pentru care s-ar putea face mutarea ar fi de aproximativ 18 milioane de euro.
Totuși, Spotmedia susține că șansele ca românul să ajungă la semifinalista UEFA Champions League sunt sub 5%.
Chiar dacă Dennis Man este într-adevăr monitorizat de gruparea din Bundesliga, Dortmund nu a făcut nicio ofertă pentru atacant, iar totul ar fi doar o strategie a impresarilor de a le forța mâna celor de la Parma în negocierile pentru prelungirea contractului lui Man.
Fotbalistul își dorește să continue la trupa ”gialloblu”, mai ales că aceasta e la un pas de promovarea în Serie A, dar vrea o mărire de salariu de cel puțin 50%, de la 1,2 milioane de euro pe an la 1,8 milioane, iar asemenea zvonuri, precum cel potrivit căruia Borussia insistă pentru transferul său, ajută.
Dennis Man este astfel la un pas de a semna prelungirea cu Parma.
- 6,5 milioane de euro este cota de piață a lui Man, potrivit Transfermarkt.
- 13 goluri și 6 assist-uri în 31 de meciuri sunt cifrele lui Dennis Man în acest sezon la Parma.
Etichete: serie b , parma , dennis man , parma serie b
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții