Dennis Man, în prim-plan. Presiune pe conducerea Parmei: ”Ar fi o adevărată rușine”
articol scris de Digi Sport05.11.2023, 09:59
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Dennis Man (25 de ani) este unul dintre cei mai apreciați jucători de la Parma, formație din Serie B, în acest moment.
Presiune pe conducerea Parmei în cazul lui Dennis Man
Italienii au remarcat forma bună a lui Dennis Man din acest sezon și fac presiune la conducerea clubului pentru prelungirea contractului românului. Atacantul lateral mai are contract cu gruparea de pe ”Ennio Tardini” până în 2025.
”Acest moment magic va declanșa inevitabil interesul pe piață din partea altor echipe, din Italia și din străinătate. Dacă, pe de o parte, Parma nu intenționează absolut să-l vândă pe Man, trebuie amintit că angajamentul internaționalul român va expira în iunie 2025.
Mai este mai mult de un an și jumătate, acest lucru este clar, dar este rezonabil să ne gândim că Parma poate și vrea să joace în avans: altfel vara viitoare s-ar putea dovedi a fi foarte fierbinte pentru Man, cu doar un an până la expirarea contractului.
Pe scurt, ni se pare că este momentul perfect să ne gândim la o reînnoire a contractului atacantului, care în următoarele luni ar putea deveni jucătorul român cu cele mai multe goluri din istoria Parmei, în condițiile în care Adrian Mutu are acum doar 4 goluri avans.
Important este să nu riști să pierzi un astfel de atu. Ar fi o adevărată rușine, se bucură din plin de cel mai bun moment al său de când joacă în Italia”, au scris italienii de la Parma Live.
- 3.500.000 este cota de piață a lui Dennis Man, potrivit Transfermarkt
Evoluțiile lui Dennis Man au fost apreciate de un antrenor italian: ”Este un jucător fundamental”
Dennis Man are evoluții din ce în ce mai apreciate pentru Parma. Ultima reușită a internaționalului român a venit în meciul cu Lecce, scor 4-2.
Parma se află pe primul loc în Serie B, cu 26 de puncte după 11 etape. În plus, echipa pentru care joacă românii Dennis Man și Valentin Mihăilă s-a calificat în optimile Cupei Italiei, unde o va întâlni pe Fiorentina.
Internaționalul român a marcat patru goluri în ultimele trei meciuri disputate de Parma. Astfel, mijlocașul a ajuns la șapte reușite în cele 10 partide în care a jucat. Man nu a mai marcat în niciun sezon 7 goluri pentru Parma.
Massimo Paci, fost fundaș la Parma, a urmărit evoluțiile lui Dennis Man din ultimele două meciuri. Antrenorul italian a explicat și care sunt punctele slabe ale echipei.
”Am văzut atât meciul din Cupa Italiei, cât și cel din campionat și pot spune că Parma este foarte puternică. Jucătorii sunt foarte bine antrenați și mult mai bine organizați. Poate că apărarea mai trebuie îmbunătățită, dar Parma e perfectă în rest.”, a spus Massimo Paci, pentru sursa citată anterior.
”Dennis Man este un jucător fundamental, un jucător foarte important. În acest sezon se descurcă foarte bine în momentele în care nu are mingea și se retrage excelent pe faza defensivă.
E genul de jucător care îți câștigă meciuri, iar acum a reușit să își găsească și constanța. Cu calitatea lui poate pune orice fundaș lateral în dificultate. Dacă va continua la fel se poate descurca bine și în Serie A”, a mai spus Pacci.
Etichete: parma , dennis man , contract dennis man , dennis man parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții