Cagliari, cu Răzvan Marin pe teren, scor neverosimil în primul amical al verii! Cum s-a descurcat românul
articol scris de Digi Sport17.07.2021, 21:31
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Echipa lui Răzvan Marin (25 de ani), Cagliari, a disputat astăzi primul meci amical din această vară, în compania celor de la Real Vicenza, un club de amatori.
Cu mijlocașul român introdus pe teren din primul minut, formația antrenată de Leonardo Semplici a câștigat la pas, înregistrând un scor rar întâlnit: 16-1.
Răzvan Marin, folosit doar 45 de minute în primul meci amical al lui Cagliari
Optarul celor de la Cagliari nu a prins, însă, decât prima parte a disputei cu Real Vicenza, și nu a reușit să înscrie niciunul dintre cele zece goluri marcate în primele 45 de minute.
Totuși, acesta a oferit un assist la una dintre reușite, centrând decisiv atacantului Joao Pedro. În minutul 41, Marin a acuzat dureri la gleznă, însă a continuat partida până la pauză.
Cagliari a transferat un fotbalist pe același post cu Răzvan Marin
Cagliari, echipa lui Răzvan Marin, speră să nu mai aibă emoțiile din sezonul trecut în noua ediție din Serie A - sarzii s-au salvat de la retrogradare pe final de campionat.
De aceea, continuă să aducă jucători cu experiență în lotul din care fac parte deja veterani precum Diego Godin și Radja Nainggolan.
Cagliari s-a înțeles cu Kevin Strootman, jucător care a petrecut ultima jumătate de sezon la Genoa, unde a fost titular în 18 partide.
Etichete: cagliari , marin , razvan marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții