Decizia radicală a Federației din Moldova, din cauza situației politice. Vizat e jocul Sheriff - Partizan, din Conference League
articol scris de Digi Sport14.02.2023, 16:53
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Meciul Sheriff Tiraspol - Partizan Belgrad, din grupele Conference League, se va disputa fără spectatori. Anunțul a fost făcut de Federația Moldoveană de Fotbal, iar motivul este situația politică delicată.
Sheriff Tiraspol - Partizan Belgrad se va juca fără spectatori
"Federația Moldovenească de Fotbal a fost informată de autoritățile Republicii Moldova despre imposibilitatea de a disputa meciul Sheriff Tiraspol (Moldova) – Partizan Belgrad (Serbia) din cadrul Ligii Conferinței UEFA, din data de 16 februarie curent, cu prezența suporterilor în tribune.
Aducem la cunoștință suporterilor care și-au procurat bilete la meci că își vor putea recupera banii în cel mai scurt timp", se arată în comunicatul forului fotbalistic moldovean.
Motivul pentru care meciul Sheriff - Partizan se joacă fără spectatori
Un grup de diversionişti din Serbia urma să ajungă săptămâna aceasta în Republica Moldova ca parte a suporterilor unei echipe de fotbal care are programat un meci cu o formaţie din Chişinău, a declarat Andrian Cheptonar, deputat din cadrul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), informează Agerpres.
"Săptămâna aceasta trebuie să aibă loc un meci de fotbal în Chişinău, între o echipă din Serbia şi una din Republica Moldova. Iniţial, era planificat ca întreaga galerie a echipei sârbe să vină la noi în ţară. Datorită eforturilor făcute de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), cu mult înaintea apariţiei informaţiilor oferite de Zelenski, echipa sârbă va juca cu tribunele goale, pentru că în cadrul acestei galerii se planifica să vină diversionişti", a declarat Andrian Cheptonar în cadrul emisiunii "Ora Expertizei" de la Jurnal TV, potrivit jurnal.md.
Luni, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că planurile Federaţiei Ruse de destabilizare a situaţiei din Republica Moldova au fost confirmate de instituţii ale statului şi aveau drept scop schimbarea puterii de la Chişinău, conform Digi 24.
Etichete: sheriff tiraspol , sheriff tiraspol - partizan belgrad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții