Oficial Decizia luată de FIFA, după ce jucătorii Argentinei "și-au pus în cap" lumea fotbalului francez
articol scris de Digi Sport17.07.2024, 18:05
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fotbaliștii Argentinei au stârnit un scandal la nivel internațional după un live făcut în urma finalei Copa America 2024, câștigată în fața Columbiei, scor 0-0 (1-0 după prelungiri).
Deoarece pe live-ul transmis de Enzo Fernandez pe Instagram s-au auzit versuri precum "Joacă pentru Franța, dar sunt toți din Angola", Federația de Fotbal din Franța a făcut o reclamație la FIFA, dar și o plângere penală pe numele campionilor mondiali.
FIFA a deschis o anchetă în urma scandărilor jucătorilor Argentinei
Forul intercontinental a decis să ia în considerare plângerea făcută de francezi și a anunțat că a deschis o anchetă împotriva jucătorilor Argentinei, care sunt pasibili atât de amendă, cât și de suspendare.
"FIFA a luat aminte de un videoclip care circulă pe rețelele de socializare și incidentul este anchetat. FIFA condamnă cu tărie orice formă de discriminare din partea oricărui jucător, fan sau oficial", a fost mesajul transmis și citat de presa franceză.
De asemenea, și Chelsea a anunțat că a deschis o anchetă internă împotriva lui Enzo Fernandez, care i-a supărat foarte tare pe colegii francezi de la Chelsea.
Kylian Mbappe, batjocorit de jucătorii Argentinei pentru presupusa relație cu un model transsexual
De asemenea, un alt vers care s-a auzit pe transmisiunea live a fost "Le place să se culce cu transsexuali", aluzie la o știre falsă care a circulat tot în perioada turneului final din Qatar.
La acel moment s-a scris despre căpitanul Franței, Kylian Mbappe, că ar fi început o relație cu Ines Rau, un model transsexual francez cunoscut la nivel internațional.
În vârstă de 34 de ani, Rau are peste un milion de urmăritori pe Instagram și contracte cu cele mai mari reviste de modă din lume.
Galerie Foto
Etichete: argentina , fifa , ancheta , scandal , enzo fernandez , resism , transfobie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții