Exclusiv Daniel Oprița contestă decizia luată de AMFB: "Steaua a demonstrat că e cea mai bună din competiție"
01.06.2020, 20:15Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Comitetul de Urgență al AMFB nu a ținut cont de cererea formulată de Clubul Sportiv al Armatei, conform căreia Steaua București ar trebui să participe direct la barajul de promovare în Liga 3, astfel că echipa lui Daniel Oprița va fi nevoită să dispute un play-off.
Antrenorul steliștilor a lăsat de înțeles că nu este de acord cu această decizie, însă va fi nevoit să se supună dacă se va dovedi regulamentară.
Oprița spune că Steaua a învins toate echipele în acest sezon, inclusiv Rapid 2, ocupanta locului secund, astfel că acest play-off ar fi trebuit gândit într-un alt mod. De asemenea, fostul atacant spune că o problemă este reprezentată și de prelungirea competiției până în luna august.
"N-aș putea să spun foarte multe. Eu trebuie să antrenez echipa, trebuie să fiu pregătit pentru orice. Nu trebuie să comentez eu ceea ce face. Dacă AMFB-ul își poate asuma că se poate juca și poate fi regulamentar acel play-off, voi juca fără nicio problemă. Nu vreau să creadă cineva că fugim de acele meciuri, dar se mai spune de meritul sportiv... eu cred că am demonstrat că Steaua e cea mai bună din competiție, am învins echipa de pe locul 2 clar, 4-0. Dacă vor să jucăm cu Rapid 2, ar fi trebuit tur-retur. Dacă ne bat cu 5-0, da. Așa mi s-ar părea normal. Până la urmă, respectăm regulamentul.
Vom juca la baraj cu 2 echipe, nu cu una singură, adică o să fie mai dificil, dar nu ne sperie lucrul acesta. Dacă AMFB-ul își asumă lucrul acesta și e sigură că se pot juca meciurile, trebuie să ne supunem și să jucăm. Eu văd că nici la Liga 1 sau Liga 2 nu se știe foarte clar. Cele 11 etape nu mai contau pentru noi.
Înainte să începem acel play-off trebuie să jucăm și noi amicale, să facem un cantonament, să ne antrenăm. Am făcut câte 3 jucători în această săptămână, așa cum ne-a permis regulamentul, dar mai departe nu știu. Vrem și noi antrenamente normale, jocuri amicale. Încă nu s-a stabilit când va fi acel play-off. Ar trebui prelungite contractele și în iulie, și în august. De ce se duce așa departe? De ce nu se încheie tot în iulie barajul acela? Eu am spus la FRF că așa ar fi normal, să fie terminat în iulie", a declarat Oprița, la Digi Sport Special.
Hotărârea Comitetului de Urgență AMFB
Pentru a promova în Liga 3, Steaua va fi nevoită să dispute un play-off, care va avea loc între primele patru clasate din Liga a 4-a, iar apoi va susține barajul de promovare.
Până acum se cunosc 3 din cele patru participante în play-off-ul care desemnează participanta la baraj. Este vorba despre Steaua, Rapid 2 și Bucharest United. A patra reprezentantă va fi desemntă în urma unui meci de baraj între locurile 4 și 5 din Liga 4.
"Liga 4 va continua, atunci când măsurile impuse de Guvern vor putea fi indeplinite, printr-un turneu play-off între primele patru echipe clasate, în formatul aprobat în august 2019, câștigătoarea acestui turneu urmând a reprezenta municipiul București la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a.
Avand în vedere că ocupantele locurilor al patrulea și al cincilea se află la egalitate de puncte, acestea vor disputa un meci de baraj, într-o singură manșă, câștigătoarea acestuia urmând a ocupa locul al patrulea și a avea dreptul de a participa la turneul sus-menționat", anunță AS47, într-un comunicat postat pe pagina de Facebook.
Etichete: csa steaua , steaua bucuresti , daniel oprita , liga 4 , amfb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții