George Florescu, exasperat de Andrei Vlad: "A prins meciul vieții, o să ajungă la națională"
30.10.2019, 19:17SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
VIDEO U Cluj - FCSB 0-1 | FCSB s-a calificat cu emoții în sferturile de finală ale Cupei României, după ce U Cluj a dat o replică foarte bună. George Florescu a fost aproape să dea lovitura după o foarfecă de senzație, dar Andrei Vlad i-a refuzat golul.
"Da, într-adevar, se pare că meciurile astea ne priesc. Eu cred că suntem o echipă pregătită de Liga 1 și am demonstrat asta de fiecare dată când am jucat împotriva echipelor de Liga 1, atât când eram în Liga a 3-a împotriva lui Dinamo, anul trecut împotriva Astrei și acum împotriva lui Steaua.
Chiar dacă le-am cedat posesia, știam că sunt o echipă căreia îi place să joace mingea. Ne-am apărat foarte bine și am profitat de spațiile pe care și le-au lăsat ei în defensivă și ne-am creat niște ocazii incredibile, dar cred că astăzi portarul lor a prins meciul vieții și cred că victoria lor se datorează în exclusivitate lui.
De la distanța aia, a avut un reflex incredibil. Mie îmi pare că am lovit mingea foarte bine, se ducea în colț, a avut un reflex incredibil. Îl felicit pentru prestația de astăzi, sper să continue tot așa pentru că România are nevoie de cât mai mulți jucători valoroși și dacă va fi tot așa, poate, de ce nu, la un moment dat, o să ajungă unul dintre portarii echipei naționale", a spus George Florescu.
U Cluj - FCSB 0-1 | Portarul Andrei Vlad, omul meciului
Clujenii au ratat exasperant în prima repriză, iar "vinovat" de asta a fost portarul Andrei Vlad. Mai întâi, în minutul 17, după o centrare a lui Pop, Florescu a reluat din semifoarfecă, din mijlocul careului, dar Andrei Vlad a respins.
La cornerul care a urmat, Gavra a trimis cu capul la colțul lung, portarul clujenilor s-a întins și a respins, mingea a ajuns la Inacio, care a tras peste poartă din 2 metri.
Gavra l-a mai pus o dată la încercate pe tânărul portar de la FCSB în minutul 34, iar apoi Takacs l-a întins serios pe finalui primei reprize. Ultima șansă a meciului i-a aprținut lui Kay, care a încercat o foarfecă în prelungiri, dar Vlad a respins din nou.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: u cluj , cupa romaniei , optimi cupa romaniei , fcsb , andrei vlad , u cluj fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții