Surpriza lui Dică pentru meciul de Cupă cu Hermannstadt. A convocat un puşti care s-a pregătit cu Atletico Madrid
27.02.2018, 19:38Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Nicolae Dică nu renunţă la politica sa de a da şanse tinerilor în meciurile din Cupa României ale celor de la FCSB. Tehnicianul roş-albaştrilor a convocat în lotul pentru partida cu Hermannstadt un puşti care s-a pregătit cu Atletico Madrid.
Fotbalistul în cauză este Robert Ion, transferat vara trecută de la Academia de Fotbal Atletico Madrid, fosta Regal Sport. Mijlocaşul de 18 ani s-a antrenat pentru o scurtă perioadă alături de starurile lui Diego Simeone.
"La antrenament a fost dificil. Au participat 8 jucători de la prima echipă: Saul, Ansaldi, Cani, Gabi, Jesus Gamez, Torres, Siqueira şi Raul Garcia, care au făcut antrenament de recuperare", a povestit Robert Ion, într-un interviu acorda în 2015 pentru site-ul Academiei lui Atletico Madrid.
Tânărul mijlocaş a fost transferat de vicecampioana României alături de alţi trei colegi de la academia fostei campioane a Spaniei - Tudor Moldovan, Ovidiu Perianu și Aurel Pirciu. Toţi au fost luaţi pentru echipa a doua, care evoluează în liga a treia.
Preşedintele Regal Sport, Mihai Badea, era convins la momentul respectiv că Gigi Becali a dat lovitura. "Robert Ion și Tudor Moldovan, care au ajuns la FCSB, sunt niște jucători excelenți. Vă rog mult să-i urmăriți. E bine că ne-am oprit procente, între 30 și 50% dintr-un viitor transfer", spunea acesta, într-un interviu acordat Gazetei.
Robert Ion are acum are şansa de a debuta la echipa mare, aşa cum s-a întâmplat deja cu Paul Szecui, Emanuel Pacionel sau Ianis Stoica.
Meciul dintre Hermannstadt şi FCSB se va disputa mâine seară, de la ora 18:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Etichete: steaua , atletico madrid , nicolae dica , cupa romaniei , hermannstadt , hermannstadt fcsb , robert ion
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții