Foto Craiovenii umplu stadionul la meciul cu Dinamo, din Cupă. Cum arată gazonul
27.02.2018, 17:27Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
CS U Craiova mizează pe un stadion plin ochi la meciul cu Dinamo, din sferturile de finală ale Cupei României. Noua arenă de 60 de milioane de euro a oltenilor a devenit un adevărat magnet pentru suporteri de când a fost inaugurată, în noiembrie 2017.
Astfel, fanii care vor să mai prindă loc la partida cu Dinamo trebuie să se grăbească. Până acum, din cele 22.000 de bilete scoase la vânzare, s-au vândut 15.500, pe lângă cele 6.000 de abonamente. Din cele 30.929 de locuri ale arenei, se pot folosi doar 28.000, din cauza normelor de siguranță care prevăd ca 2.000 de locuri să fie lăsate libere din motive de siguranță, în timp ce restul locurilor sunt destinate oaspeților, care au solicitat 600. Așadar, șansele sunt mari ca jocul să se dispute cu stadionul "sold-out".
Dovada că fanii Craiovei vin în număr mare de când există noua arenă o constituie și faptul că oltenii au stabilit și un record de asistență la meciul cu CFR Cluj, din acest sezon, cu 26.900 de spectatori, înainte de disputarea derby-ului Dinamo - FCSB, unde au fost 32.377 de spectatori.
Galerie Foto
Până și la meciul cu nou-promovata, Sepsi Sf. Gheorghe, au fost în tribune 10.000 de oameni, iar media pe tot sezonul este cea mai mare, 8.300 de spectatori pe meci. În urmă cu câteva zile, într-o intervenție la Digi Sport Matinal, managerul Craiovei, Marcel Popescu, susținea că numărul acestora va crește în continuare și datorită ultimelor două transferuri cu nume, Gardoș și portughezul Santos.
Meciul CS U Craiova, din sferturile de finală ale Cupei României, se va disputa joi, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: dinamo , craiova , stadion craiova , craiova cupa , craiova dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții