Ouzounidis a luat Cupa și se pregătește deja de următorul sezon: ”Am vorbit cu patronul despre jucătorii pe care îi vrem”
articol scris de Digi Sport23.05.2021, 00:29
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO Astra - Universitatea Craiova 2-3. Marinos Ouzounidis a obținut primul său trofeu ca antrenor al Craiovei și se gândește deja la următorul sezon.
Antrenorul grec este de părere că echipa sa putea obține mai mult în urma acestui sezon. ”Noi ne pierdem mințile, asta e problema”, a fost explicația oferită de Ouzounidis, când a fost întrebat dacă echipa sa ar fi meritat mai mult și în campionat.
Marinos Ouzounidis: ”Cred că meritam mai mult și în campionat”
„Pentru noi, a fost greu. În prima repriză am jucat bine și după am văzut lucruri diferite, ne-am pierdut mințile. Trebuie să încercăm să fim mai buni, avem calitate. Am spus că Astra nu merită să retrogradeze în Liga 2, au jucători de calitate.
Pentru noi, problema e că am avut multe ocazii de a înscrie. Acum e timpul să celebrăm Cupa și să nu vorbim despre arbitraj. Îl știm pe Dan Nistor, când are momente bune este excepțional, dar trebuie să se controleze mai mult. Noi ne pierdem mințile, asta e problema.
Cred că merităm mai mult și în campionat. Pe greșelile noastre, am pierdut șansa de a merge în primele locuri. Am pierdut șansa de a fi și mai competitivi. Am vorbit cu patronul despre jucătorii pe care îi vrem, despre schimbările pe care trebuie să le facem.
Trebuie să facem echipa mai bună, mai puternică. Mai este și faptul că am jucat întreg sezonul fără Koljc, cel mai bun marcator. Sigur, Andrei Ivan a apărut de multe ori, Mamut a încercat și el. Dar e ca și cum FCSB ar fi jucat fără Florin Tănase”, a spus Ouzounidis.
Galerie Foto
VIDEO cu rezumatul partidei Astra - Universitatea Craiova 2-3
Etichete: universitatea craiova , astra universitatea craiova , marinous ouzounidis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții