Video ”Ocazie rarisimă!” Dan Nistor a irosit o șansă uriașă și a fost schimbat imediat
articol scris de Digi Sport02.11.2023, 22:11
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
U Cluj și CFR Cluj s-au întâlnit într-unul dintre cele mai interesante dueluri din etapa a doua a grupelor Cupei României.
Șansă uriașă irosită de Dan Nistor
”Șepcile Roșii” au deschis scorul în finalul primei reprize, grație autogolului lui Kresic. Gruparea din Gruia a restabilit egalitatea la jumătatea actului secund, prin Bîrligea. Dan Nistor, cel mai bun jucător al celor de la U Cluj în acest sezon, a avut ocazia de a-și readuce echipa în avantaj, dar a ratat inexplicabil.
În minutul 70, după o gafă în defensiva oaspeților, Nistor a recuperat balonul la aproximativ 20 de metri de poarta lui Sava, a intrat în suprafața de pedeapsă, dar a șutat pe lângă bara din stânga portarului, chiar dacă avea mai mult de jumătate de poartă liberă.
”Ocazie rarisimă”, a fost reacția imediată a lui Andrei Tivilichi, unul dintre comentatorii partidei.
Imediat după această fază, Nistor a fost schimbat cu Manu. Mijlocașul lui U Cluj a părut că nu înțelege decizia lui Ioan Ovidiu Sabău, însă schimbarea era pregătită înainte ca golgheterul ”Șepcilor Roșii” să irosească acea șansă imensă.
VIDEO Ratarea lui Dan Nistor + Schimbarea acestuia
Etichete: u cluj cfr cluj , dan nistor , grupe cupa romaniei , ratare nistor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții