"Numai marţienii puteau să vadă asta. Cum? De ce?" Marius Croitoru vrea să plece de la Botoșani: "Nu-i bine să vorbesc"
30.10.2019, 18:15SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO Academica Clinceni - FC Botoșani 2-0 | FC Botoșani a fost eliminată în optimile Cupei României, iar Marius Croitoru a răbufnit la final. Antrenorul de 39 de ani e gata să ia o măsură radicală și să plece de la echipă. În plus, a criticat și arbitrajul.
"De mers, a mers (n.r.: jocul), n-au vrut alţii să meargă. Prima repriză cred că nici n-au ajuns la poartă, dar ăsta e fotbalul. Am luat gol dintr-un fault pe care numai marţienii puteau să-l vadă, dar asta este.
Normal că sunt dezamăgit. Când joci fotbal şi să ne dea un fault la jumătatea terenului, care nici măcar n-a fost, nici nu l-a atins, şi iei gol din faza aia. Cum? De ce?
În repriza a doua s-a simţit că la mijlocul terenului am avut doi jucători care au jucat 90 de minute cu Astra, un meci intens, de încărcătură, şi nu am mai putut ţine mijlocul terenului aşa cum voiam. După care o greşeală, s-a dat mingea la adversar şi a dat gol", a spus Croitoru la final.
Marius Croitoru, dispus să demisioneze de la Botoșani
"O să fac o analiză, să vedem exact ceea ce s-a greşit. În cazul în care nu convine cuiva, nu-i nicio problemă. Da bineînţeles că sunt dispus să plec. Când lucrurile nu merg la o echipă, normal e ca antrenorul să plece, doar nu o să plece jucătorii. Dar o să fac o analiză la rece şi o să trag concluziile necesare.
Nu am avut niciodată niciun semnal de la conducere şi niciun obiectiv. Singurul obiectiv pe care l-am avut de la conducere a fost să fac echipa să joace un fotbal frumos, plăcut, dar un obiectiv clar, de o clasare în campionat sau în Cupă, nu. Dar îmi doream enorm să mă calific", a continuat Marius Croitoru.
Marius Croitoru antrenează FC Botoșani din această vară
Botoșănenii au surprins în această vară, când l-au numit antrenor pe Marius Croitoru, în locul lui Liviu Ciobotariu, care a plecat la naționala Libanului. Fostul mijlocaș încă nu are licență PRO, dar cu toate acestea, Valeriu Iftime a avut încredere în el, iar echipa chiar a arătat că joacă un fotbal plăcut de la venirea sa. După înfrângerea cu Academica Clinceni, Croitoru și-a lăudat mai întâi echipa, iar apoi și-a "mitraliat" jucătorii.
"Bineînţeles că sunt mulţumit de cum jucăm, echipa joacă frumos, spectaculos, am jucători la naţionala de tineret, am jucători pe care i-am vândut în acest an, deci în 4 luni de când sunt antrenor, cred că sunt ok. Sunt alţii care au ani în spate şi...dar nu-i bine să vorbesc.
Când nu câştigi în campionat şi nu câştigi în Cupă, pierzi două meciuri la rând, înseamnă că se întâmpă ceva. Şi atunci trebuie analizat. În viaţa mea nu am ţinut de scaun. Şi ca fotbalist, unde nu m-am simţit bine şi unde nu m-am simţit apreciat, nu am stat, am plecat. Dar trebuie să fac o analiză cu băieţii, pentru că nu îmi convin anumite lucruri.
Am spus clar că vreau atitudine şi jucătorii care au intrat nu m-au mulţumit deloc. Eu am jucători cu experienţă, jucători care au jucat în campionat şi nu înţeleg de ce această cădere în a doua repriză", a spus Croitoru.
Etichete: cupa romaniei , fc botosani , marius croitoru , academica clinceni , academica clinceni fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții