Video Meme, dezlănţuit după amânarea meciului de Cupă: "Bătaie de joc! Să vedem ce soluţie miraculoasă găseşte FRF"
28.02.2018, 18:40SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Mihai Stoica s-a dezlănţuit la adresa Federaţiei, care a ignorat dorinţa FCSB de a amâna partida de Cupă, cu Hermannstadt. Arbitrii disputei au decis că partida nu poate începe, din cauza terenului îngheţat.
Conform regulamentului, centralul Cătălin Popa a amânat disputa pentru o oră, însă condiţiile meteo cel mai probabil nu se vor îmbunătăţi. Astfel, confruntarea din sferturi ar trebui să se joace mâine, însă prognoza dată de meteorologi e una care nu dă mari speranţe.
Mihai Stoica e convins că partida nu se va putea juca azi şi mâine şi s-a lansat într-un atac fără precedent la adresa lui Burleanu.
"E o nouă bătaie de joc, stăm o oră degeaba. Am cheltuit 35.000 de euro cu deplasarea. Vedeţi oamenii aceştia care au venit să vadă echipa oraşului lor împotriva Stelei. O să stăm probabil până mâine, iar condiţiile atmosferice nu se vor îmbunătăţi. Să vedem dacă atunci Burleanu şi Felix Grigore vor găsi o soluţie miraculoasă pentru amânarea meciului, aşa cum era normal de prima oară. Am ajuns bătaia de joc a unor oameni care nu au respect pentru noi şi pentru performanţele noastre. Noi am cerut amânarea, dar am vorbit singuri. Să sperăm că asta e picătura care umple paharul şi echipa lui Lupescu să vină la conducerea fotbalului românesc şi să pună lucrurile în ordine", a spus Mihai Stoica, chiar pe teren.
Aşa arăta gazonul de la Sibiu, înainte de meci
Intervenţia lui Meme Stoica
Etichete: fcsb , hermannstadt , hermannstadt fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții