"Măi, copile!" Ce i-a transmis Gigi Becali lui Ricardo Grigore, după ce l-a văzut plângând în direct la TV
26.06.2020, 11:43Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ricardo Grigore (21 de ani) a oferit momente emoţionante la finalul partidei Dinamo - FCSB 0-3, din turul semifinalelor Cupei României.
Mesajul lui Gigi Becali pentru Ricardo Grigore
Fundaşul dinamovist a cedat nervos la microfonul Digi Sport şi a izbucnit în lacrimi, după umilinţa suferită. Imaginile l-au impresionat şi pe patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, care i-a transmis un mesaj tânărului fotbalist de la Dinamo.
"Vreau să-i spun lui Ricardo Grigore ca unui copil, prietenește, cu dragoste. Mi-a părut rău de el că plângea, mi-a fost milă de el. Îi transmit lui și să înțeleagă toți. Dacă vrei să nu mai plângi, pregătește-te, tată! Dacă nu v-ați pregătit, normal că acum plângeți. Trecea ăsta Petre... n-am văzut așa ceva!
Îi spun cu dragoste și prietenie, să nu o ia în nume de rău: 'Măi, copile, pregătește-te, trage de tine, jerfește-te, dacă vrei să nu mai plângi data viitoare!' Nu putea să fugă", a declarat Gigi Becali, la ProX.
Ricardo Grigore, criză de plâns în direct la TV
În timpul interviului de după meci, apărătorul central, internațional U21 al României, a izbucnit în plâns. Reporterul a încercat să-l calmeze, doar că Grigore și-a revenit cu greu.
”Mă simt ultimul om. Acum, în momentul ăsta, îmi vine să mă las. Nu mai am cuvinte, credeți-mă. Am crescut la clubul ăsta... Mereu am zis, la Dinamo, că vom face ceva în sezonul viitor. Apoi sezonul viitor.
Și nu s-a întâmplat nimic. De trei ani același lucru. Trebuie să strângem rândurile, dar nu se mai poate”, a spus fotbalistul, cu lacrimi în ochi.
Etichete: gigi becali , ricardo grigore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții