Video Ivaylo Petev a dezvăluit "rețeta succesului", după Universitatea Craiova - Farul 4-0: ”Totul pleacă de la cap!”
articol scris de Digi Sport05.12.2023, 22:21
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Universitatea Craiova a câștigat la scor meciul cu Farul Constanța, scor 4-0, din ultima etapă a grupelor Cupei României.
În urma acestui succes, oltenii și-au asigurat prezența în sferturile de finală ale Cupei României.
Reacția lui Ivaylo Petev, după Universitatea Craiova - Farul 4-0
Ivaylo Petev a ajuns la patru victorii consecutive pe banca Universității Craiova și a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi. Antrenorul bulgar susține că forma excelentă a oltenilor se datorează faptului că aceștia au lucrat, atât la antrenamente, dar și la capitolul moral.
”Echipa a jucat foarte bine. Cel mai important pentru mine a fost să fim responsabili. Am motivat echipa și am reușit să intrăm așa pe teren. Desigur că am așteptat aceste victorii.
De mâine începem să ne pregătim pentru meciul următor. Le mulțumesc jucătorilor și suporterilor. În prima repriză a fost 50-50. Apoi am marcat trei goluri și am ratat cel puțin încă trei goluri.
Totul pleacă de la cap. Fotbalul și sportul e psihologie. Trebui să fim sănătoși la cap. În următorul meci, Screciu nu o să fie alături de noi. Îl las să se odihnească. În perioadele de transferuri fiecare echipă vrea să transfere, e normal.”, a declarat Ivaylo Petev.
VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - Farul 4-0:
Gică Hagi, reacție calmă după eșecul Farului
Farul a fost învinsă cu un scor umilitor, însă "Regele" nu s-a arătat prea deranjat de rezultat, deoarece consideră că jucătorii folosiți au avut ce învăța din această experiență.
"Ăștia suntem, ăștia vom fi. Trebuie să dăm oportunități, asta facem, producem jucători. Azi n-a existat presiune, trebuia să îi bag. Avem foarte multe accidentări în lot, iar înainte de meci s-au accidentat alți doi, n-au putut să joace. Am încercat să facem o echipă, dar asta nu înseamnă că nu le-am spus că e un test important pentru ei. Cred c-au învățat foarte multe acești copii. Am început meciul foarte bine, am fost acolo 30 de minute, cât am putut.
După, s-a văzut clar că ei erau mai bine pregătiți fizic, sunt jucători de primul eșalon. A fost un test dur, dar cred c-au învățat din această experiență. Cât mintea și picioarele au fost limpede, s-a putut. Dar era normal ca adversarii să aibă controlul jocului. Mi-am asumat acest risc la începutul meciului. Indiferent de format, e Cupa României. Dar când nu mai ai șanse... Am lăsat acasă jucători accidentați sau care au jucat foarte mult", a spus Hagi, la flash-interviu.
Etichete: farul constanta , cupa romaniei , universitatea craiova , ivaylo petev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții