Florin Bratu, debut ”cu stângul” la CS Dinamo
articol scris de Digi Sport07.08.2024, 19:55
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CS Dinamo București, formația preluată recent de Florin Bratu (44 de ani) a pierdut, în turul II al Cupei României, scor 2-4, în fața celor de la CS Afumați.
Golurile echipei pregătite de ”Bratone” au fost marcate de atacantul Ionuț Zaharia în minutele 12 și 64.
Florin Bratu, eșec la debutul pe banca celor de la CS Dinamo București
Florin Bratu a fost numit antrenor principal al celor de la CS Dinamo București (formație din Liga a 3-a) în cursul zilei de luni, 5 august. Astfel, pentru ”Bratone”, meciul pierdut cu CS Afumați a fost primul al său de pe banca ”alb-roșiilor”.
Însă, fostul atacant va avea ocazia să-și ia revanșa la sfârșitul lunii august, când CS Dinamo își va începe ”aventura” în noul sezon de Liga a 3-a.
Florin Bratu: ”Mă bucur că am revenit acolo unde îmi place”
Invitat în platoul emisiunii Liga Digi Sport, Florin Bratu a dezvăluit că a acceptat oferta celor de la CS Dinamo București pentru că a fost convins de strategia pe care vor să o implementeze ”alb-roșii” în Liga a 3-a, aceea de a crește jucători tineri.
”Fac ce-mi place. Am preluat CS Dinamo. Sunt bucuros deoarece cred că este un proiect unic la nivel de Liga a 3-a. Ne bazăm în proporție de 90% pe copiii academiei și cred că acest lucru va fi foarte interesant și benefic pentru ei.
Vreau să promovez jucători tineri. Am mai făcut asta. Îl am și pe Danciu (n.r. Ionel Dănciulescu - manager coordonator la CS Dinamo) aproape. E provocator pentru mine, mă bucur că am revenit acolo unde îmi place. Vreau să ajung să mă bucur și să-i văd pe acești băieți la un nivel cât mai bun”, a spus Bratu, la emisiunea Digi Sport.
Etichete: florin bratu , cs afumati , cs dinamo bucuresti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții