Breaking News FCSB, calificată în optimile Cupei României fără să joace. Man, Tănase & Co trec la ”masa verde” de Gloria Buzău
articol scris de Digi Sport27.11.2020, 20:07
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB nu va mai juca meciul din 16-imile Cupei României cu Gloria Buzău, care era programat pentru luni, de la orele 20:45.
FCSB învinge Gloria Buzău la ”masa verde”, din cauza focarului de coronavirus de la echipa de Liga 2
Buzoienii au mari probleme cu infectările cu coronavirus, astfel că partida va fi câștigată de echipa lui Toni Petrea la ”masa verde”, scor 3-0.
Zece jucători de la formația lui Ilie Stan sunt pozitivi, la fel și alți trei oameni din staff.
Regulamentul Cupei României, pentru ediția 2020/2021, nu permite reprogramarea partidelor care nu se pot disputa din cauza focarelor de coronavirus. În acest sezon, ”U” Cluj a beneficiat de această regulă, în partida cu Viitorul Șelimbăr.
Comunicatul Gloriei Buzău. FCSB, în optimile Cupei României
„Sport Club Municipal Gloria Buzău dorește să informeze suporterii echipei de fotbal că partida din cadrul 16-imilor Cupei României, dintre SCM Gloria Buzău şi SC Fotbal Club FCSB SA, programată să se dispute luni, 30 noiembrie 2020, cu începere de la ora 20:45, nu se mai desfășoară.
Din nefericire, în urma efectuării testelor pentru SARS-CoV-2, a reieșit că trei dintre membrii staff-ului tehnic și zece sportivi ai secției fotbal a clubului buzoian au fost depistați pozitiv, iar testul unui sportiv a fost neconcludent. Imediat a fost instituit protocolul pentru astfel de cazuri. Situația celor paisprezece a fost comunicată atât Direcției de Sănătate Publică Buzău, cât și Federației Române de Fotbal”, se arată în comunicatul celor de la Gloria Buzău.
Etichete: masa verde , fcsb cupa romaniei , gloria buzau - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții