Exclusiv Dinamo - FCSB în Cupa României | Prima reacție a ”câinilor”: ”Noi avem de pierdut”
10.06.2020, 11:34SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ionel Dănciulescu, team managerul lui Dinamo, a oferit o primă reacție după tragerea la sorți pentru semifinalele Cupei României. Dinamo o va întâlni pe rivala FCSB, în timp ce Sepsi se va duela cu Poli Iași pentru un loc în finală.
Dănciulescu crede că Dinamo va avea de pierdut pentru că meciul se va juca fără spectatori. În plus, există posibilitatea ca cel puțin un meci să se dispute pe arena din ”Ștefan cel Mare”.
Dinamo - FCSB / Ionel Dănciulescu: ”E unul dintre obiectivele noastre”
”Meci greu pentru ambele echipe. Un meci de tradiție, din păcate se va juca fără spectatori. E unul dintre obiectivele noastre de a câștiga Cupa României. E un meci complicat pentru ambele echipe.
Noi avem de pierdut. Suporterii ne împingeau de la spate așa cum au făcut de fiecare dată. Din punctul ăsta de vedere suntem dezavantajați că se joacă fără suporteri, e clar.
Să vedem acum unde se vor disputa partidele. Nu știu dacă, jucându-se fără spectatori, se va juca pe Arena Națională. E prematur să vorbim despre lucrul ăsta. Poate jucăm aici, în ”Ștefan cel Mare”, nu știu. Vedem!”, a spus Ionel Dănciulescu, pentru Digi Sport.
- Dinamo și FCSB s-au întâlnit de două ori în sezonul regulat. Prima oară, cele două au remizat, scor 1-1, iar apoi dinamoviștii pregătiți atunci de Dusan Uhrin s-au impus cu 2-1, dar tot nu au reușit să se califice în play-off.
Dinamo, la un pas de un nou patron. LPF a confirmat implicarea spaniolilor
"În ceea ce privește cesiunea încheiată cu acei spanioli, cred că este o firmă din Spania, ea a fost înregistrată la Ligă în zilele trecute. Azi am purtat o discuție telefonică cu domnul Bălănescu și i-am spus: <<Băi, băieți, v-ați liniștit puțin>>.
E clar că au avansat cu negocierile, dar vorbim despre o cesiune de creanță. Ea nu reprezintă un transfer de bunuri. După mi-a spus că banii n-au intrat în conturile clubului, asta la prânz. Nu știu ce s-a întâmplat ulterior”, a spus Justin Ștefan, la Digi Sport Special.
Etichete: dinamo , ionel danciulescu , dinamo fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții