Video Dan Petrescu și-a “urecheat“ jucătorii, după o victorie cu 5-0: “Dacă nu faci față, ce cauți la CFR?“
articol scris de Digi Sport10.11.2022, 20:55
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
CFR Cluj a câștigat meciul de pe teren propriu cu divizionara secundă Dumbrăvița, scor 5-0, în runda a doua din faza grupelor Cupei României, în direct pe Digi Sport 1.
Dan Petrescu: "La iarnă o să plece toți care n-au jucat bine și nu fac față"
Campioana României a avut mari probleme să deschidă scorul. Veteranul Ovidiu Hoban a înscris în minutul 50.
În ultimele zece minute, CFR Cluj s-a dezlănțuit, profitând de căderea fizică a adversarilor. Cephas Malele (81’) și Daniel Bîrligea (87’, 90’, 90+1’) au înscris.
La finalul partidei, Dan Petrescu și-a criticat jucătorii pentru atitudinea nepotrivită și a anunțat că mai mulți fotbaliști vor pleca la iarnă.
"Tot meciul am dominat, dar nu ne-am creat atâtea ocazii cât mi-aș fi dorit. Ei erau în 5-4-1, foarte bine organizați, agresivi. Singura ocazie mare a fost a lui Deac, în rest la faze fixe am fost penibili. De obicei, suntem buni.
Niciun jucător n-a făcut față la care am cerut. Dacă ai 10-15 cornere și n-ai nicio ocazie, le-am făcut degeaba azi dimineață.
Ultimele zece minute au fost ceea ce trebuie, dar cred că cei de la Dumbrăvița au căzut fizic și moral. Mă așteptam mai mult de la echipa mea, asta e clar. Mă bucur pentru Bîrligea, că a reușit un hat-trick.
N-am înțeles de ce a trebuit să vină pauză, să îi cert. Le-am spus de la început că va fi greu. Când intri pe teren și îmbraci tricoul echipei campioane, în fața propriilor suporteri, trebuie să faci mai mult, dacă vrei să rămâi aici. Dacă nu, la iarnă o să plece toți care n-au jucat bine și nu fac față. Dacă nu faci față, ce cauți aici, la CFR?", a spus Dan Petrescu.
VIDEO Rezumatul meciului Dumbrăvița - CFR Cluj 0-5, în grupele Cupei României
Clasamentul Grupei C din Cupa României
Etichete: cfr cluj , cupa romaniei , dan petrescu , dumbravita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții