Video&Foto CS Hunedoara-FCSB, atmosferă incendiară înaintea primului meci din istoria oraşului care se va juca în nocturnă
articol scris de Digi Sport22.09.2021, 08:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Conducerea echipei din Liga a 3-a CS Hunedoara şi oficialităţie oraşului au făcut tot posibilul ca meciul din 16-imile Cupei României cu FCSB să se dispute în oraş şi nu în altă parte, pe o altă arenă care dispune de nocturnă.
Fanii echipei care şi-a propus să retrezească la viaţă fotbalul cu care îi învăţase Corvinul lui Mircea Lucescu, Ioan Andone şi Mişa Klein aşteaptă cu nerăbdare jocul cu FCSB.
- CS Hunedoara-FCSB este programat astăzi, de la ora 21:00 şi va fi in direct pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro pentru abonaţii RCS-RDS.
Câteva zeci de fani au fost marţi seară la antrenamentul susţinut de jucătorii antrenaţi de Florin Maxim cu torţe şi fumigene şi au marcat zgomotos primul antrenament desfăşurat la reflectoarele nocturnei mobile pe care s-au plătit 60.000 de euro.
Stâlpii au fost înălţaţi de firma Valyciprihos la 22 de metri, aşa cum impune ROAF, şi vor oferi lumina necesară pentru primul joc oficial disputat în nocturnă la stadionul din Hunedoara.
Galerie Foto
Corvinul Hunedoara revine la viață
În Consiliul de Administrație al clubului din Hunedoara se află şi Remus Vlad, iar Ioan Andone ajută și el echipa. Obiectivul este promovarea în Liga 2.
Din sezonul 2022/2023, CS Hunedoara se va transforma în FC Corvinul Hunedoara. Această mutare ar fi trebuit să se producă din această vară, însă nu a existat timp pentru realizarea tuturor demersurilor.
Cele mai mari performanţe din istoria lui Corvinul au avut loc când conducerea tehnică era asigurată de Mircea Lucescu. În sezonul 1981–1982 hunedorenii au încheiat pe locul trei în campionatul național, cea mai bună performanță din istoria echipei. Clubul a fost dezafiliat de la FRF în 2008 pentru datorii față de jucători.
La Hunedoara au jucat de-a lungul timpului nume precum Michael Klein, Florea Dumitrache, Mircea Rednic, Dorin Mateuț, Bogdan Lobonț sau Romulus Gabor.
Etichete: meciuri cupa romaniei , cs hunedoara , cs hunedoara - fcsb , nocturna la hunedoara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții