Ce strategie! Cum l-a făcut Niczuly pe Martic să rateze penalty-ul decisiv: ”I-am spus că va da peste, apoi m-am răzgândit”
articol scris de Digi Sport25.05.2023, 00:32
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat, miercuri seară, Cupa României, după ce a trecut la loviturile de departajare de U Cluj în finala competiţiei, disputată la Sibiu, scor 0-0 (5-4 d.l.d.).
După 0-0 la finalul celor 120 de minute, totul s-a decis la loteria penalty-urilor. Ronald Niczuly, portarul lui Sepsi, a fost eroul covăsnenilor. A parat trei lovituri, inclusiv penalty-ul decisiv, executat de Ivan Martic.
Roland Niczuly, eroul lui Sepsi în finala Cupei României: ”Am încercat să-i intimidez, să pun presiune pe ei”
Goalkeeper-ul trupei din Sfântu Gheorghe a venit la flash-interviu cu trofeul în brațe, însă l-a lăsat rapid jos. Niczuly a dezvăluit ce i-a spus lui Martic, înainte să apare lovitura care a făcut-o pe Sepsi câștigătoarea Cupei României al doilea an la rând.
”E un sentiment aparte, nu știu cât pot să țin trofeul. Ne bucurăm, e un moment istoric la Sfântu Gheorghe. Am făcut un meci prost, dar finalele nu se joacă bine, ci se câștigă. Am scris istorie din nou la o echipă mică, am arătat tuturor că se pot face performanțe frumoase. Ne rămâne să ne pregătim pentru sezonul următor, vor fi meciuri foarte grele în preliminariile Conference League.
Am încercat să-i intimidez, să pun presiune pe ei. Lui Martic i-am zis că va da peste, apoi m-am răzgândit și i-am spus că vreau să i-o apăr. Așa este în fotbal. E o seară magică, atât pentru mine, cât și pentru club. Astăzi chiar a fost ciudat, Cornel Cernea, antrenorul de portari, a presimțit că vom ajunge la penalty-uri. Am făcut ședință video cu el vreo două ore, am urmărit tot lotul lui U Cluj, unde șutează de la 11 metri.
Este unic în istoria clubului să jucăm 3 finale în ultimii 4 ani, dar trebuie să trecem la nivelul următor. În sezonul următor obiectivul clubului va fi calificarea în play-off, unde sperăm să facem mai mult decât în acest an. Am făcut doar 5 puncte în acest an, dar au fost meciuri pe muchie de cuțit. Domnul Bergodi a făcut performanțe, e singurul antrenor care a adus trofee la acest club și conducerea, cu siguranță, va ține cont de asta”, a spus Niczuly.
La loviturile de la 11 metri au marcat Roland Varga, Tudorie, Ion Gheorghe, M. Ştefănescu şi Mark Tamas (Sepsi), respectiv Chipciu, Bic, Tescan şi Nistor (U Cluj). Au ratat Jonathan Rodriguez şi Aganovic pentru Sepsi, în timp ce de la U Cluj au ratat Ely Fernandes, Jose Gomes şi Martic.
VIDEO Rezumat Sepsi - U Cluj 0-0 (5-4 d.l.d.)
Etichete: finala cupei romaniei , roland niczuly , sepsi u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții