Video Bratu, înfrângere la debut: ”Am arătat bine, dar nu a fost suficient”. Ce obiectiv i-a rămas
06.03.2018, 19:33SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO Craiova - Dinamo 1-0. Florin Bratu nu a avut debutul dorit pe banca echipei din ”Ștefan cel Mare”. Antrenorul numit săptămâna trecută a ratat singurul obiectiv rămas, Cupa României, și așteaptă o schimbare în jocul dinamoviștilor.
"E foarte greu, mai ales că jucătorii nu mă prea auzeau. Eu zic că am arătat bine, la nivel de atitudine. Din păcate, deşi am dominat repriza secundă, nu a fost suficient. Sunt multe lucruri de pus la punct. Cu fiecare zi, încep să îi cunosc mai bine pe jucători şi să obţin maximum de la ei.
Am încercat să îi blocăm de la nivelul fundaşilor centrali, pentru că de acolo încep ei construcţia. Am reuşit acest lucru de multe ori, dar din păcate o mică neatenţie în dreapta a făcut să vină golul lui Bancu. Aşa s-a scris istoria acestui meci", a spus Bratu, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Sergiu Hanca a fost coborât pe postul de fundaș dreapta, dar nu a dat randamentul scontat. "Sergiu a mai jucat acolo, eu am încredere în el. Trebuie şi el să se lupte un pic şi să ofere mult mai mult, independent pe ce poziţie joacă", a adăugat Bratu.
Bratu nu mai poate duce echipa în Europa, iar singurul obiectiv personal rămas este câștigarea play-out-ului. Dinamo și Botoșani conduc clasamentul, fiecare având câte 20 de puncte.
"Obiectivul meu personal în play-out e reprezentat de rezultate. I-am văzut pe băieţi dezamăgiţi după meci, dar eu i-am felicitat pentru atitudine. Eu cred că se poate construi pe acest lot pe care îl avem. Există potenţial, dar trebuie să fim mult mai responsabili în tot ceea ce facem", a încheiat fostul atacant.
Etichete: dinamo , bratu dinamo , bratu , craiova dinamo , bratu cupa romaniei , bratu obiectiv , debut bratu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții