Bancu a fost eroul Craiovei! ”Spectacolul lasă de dorit din cauza terenului. Îți dai viața pe teren”
06.03.2018, 19:22SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO Craiova - Dinamo 1-0. Oltenii au obținut calificarea în semifinalele Cupei României, la capătul unui meci spectaculos disputat pe noul ”Ion Oblemenco”.
Nicușor Bancu a fost eroul oltenilor, într-un meci în care Mitriță a lovit de două ori bara. Mijlocașul a acuzat totuși starea gazonului.
"Gazonul se rupe imediat, sper să se rezolve această problemă cu timpul. Pentru că e păcat când vin atâţia oameni în tribune. Îţi vine să îţi dai viaţa pe teren pentru ei, dar spectacolul lasă uneori de dorit din cauza terenului.
Cu toate că în prima repriză am dominat cap-coadă, nu a fost meci uşor. Am reuşit să înscriu, dar a fost foarte greu. Am avut noroc la gol, că a ieşit Penedo. Îl văzusem că a ieşit, altfel îmi era mult mai greu.
A fost un meci mai complicat decât cel de acum o lună, din campionat. I-am simţit mult mai motivaţi şi mai agresivi", a spus Bancu, la finalul meciului, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Craiova pare favorită certă la câștigarea Cupei României. Celelalte două echipe calificate în semifinalele competiției sunt Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș. Ultimul sfert de finală se va disputa între Botoșani și ACS Poli Iași.
Etichete: cupa romaniei , bancu , craiova dinamo , gol bancu , bancu dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții