Astra, trend ascendent și din punct de vedere financiar! Câte salarii au încasat jucătorii înaintea meciului cu Petrolul
articol scris de Digi Sport03.03.2021, 22:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Astra a învins Petrolul cu 3-0 și s-a calificat în semifinalele Cupei României.
Victoria din Cupă a venit la doar 24 de ore de la o altă veste excelentă pentru jucători, încasarea salariilor pe două luni. Bogdan Mara, directorul sportiv al clubului, a anunțat că lucrurile la Astra s-au îndreptat din toate punctele de vedere, în ciuda arestării patronului Ioan Niculae.
VIDEO cu rezumatul meciului Petrolul - Astra 0-3:
Fotbaliștii Astrei au încasat două salarii
”Sunt bucuros că am arătat maturitate, am tratat meciul serios, chiar dacă Eugen Neagoe a schimbat mai mulți jucători. Avem un lot bun, valoros, îi felicit pe jucători pentru lucrurile făcute în ultima perioadă, pentru că a fost greu.
Am reușit să rezolvăm o mare parte dintre problemele financiare. Ieri s-au plătit două salarii, urmează să ajungem la zi. E un pas înainte, mai ales că mulți nu ne dădeau șanse de a supraviețui. Aceste probleme ne-au unit.
Doamna Nicoleta Niculae a fost alături de echipă, s-a ținut de cuvânt cu tot. Vor fi plătite și impozitele și tot ce trebuie pentru obținerea licenței de Europa și de Liga 1”, a declarat Bogdan Mara, după meciul cu Petrolul.
Mihai Răduț, mijlocașul Astrei, a confirmat că a încasat cele două salarii, dar că, în același timp, pe 15 martie va ”împlini” din nou două luni de restanțe.
Astra a devenit, după victoria cu Petrolul, a treia formație calificată în semifinalele Cupei României, după Universitatea Craiova și Viitorul Pandurii Târgu Jiu, care au trecut de Chindia, respectiv U Cluj.
Pentru ultimul loc din ”careul de ași” vor lupta Dunărea Călărași și Dinamo, joi, de la 20:00, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: mihai radut , bogdan mara , salarii astra , probleme financiare astra , restante salariale astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții