Alin Ilin, mândru de elevii săi după ce au remizat cu Universitatea Craiova: ”Am fost aproape să facem surpriza”
articol scris de Digi Sport27.09.2023, 19:01
Europa League: FCSB - Olympiacos, joi, 22:00, DGS 1
Europa League: RFS - PAOK, joi, 19:45, DGS 1
Tunari a remizat, pe teren propriu, în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 1-1, în prima etapă a grupei D din Cupa României.
Golurile din această partidă au fost marcate de Paul Mitrică (minutul 46) pentru gazde și Ante Roguljic (minutul 90) pentru olteni.
Alin Ilin, mândru de elevii săi după ce au remizat cu Universitatea Craiova
La finalul meciului, Alin Ilin, antrenorul celor de la Tunari, s-a declarat mulțumit de modul în care au evoluat elevii săi în această partidă, în contextul în care au întâlnit una dintre echipele care se bate an de an la titlul de campioană în SuperLigă, Universitatea Craiova.
”Este un rezultat bun pentru noi. Am fost aproape să facem surpriza în prima etapă a Cupei României. Păcat că n-am reușit”, a spus Ilin.
De asemenea, tehnicianul ”Tunarilor” a comentat și calitatea slabă a gazonului pe care s-a disputat acest meci.
”(n.r. jucătorii Craiovei au scos în evidență calitatea proastă a terenului) Avem o problemă acum în ultima perioadă. Nici noi nu ne-am antrenat pe acest teren, ne antrenăm pe terenul 2. Pentru noi este prima oară când jucăm pe acest teren”, a mai spus antrenorul celor de la CS Tunari.
Totodată, Alin Ilin a refuzat să dezvăluie salariile încasate de fotbaliștii celor de la Tunari și a subliniat că nu remunerațiile au fost cele care i-au făcut pe elevii săi să joace atât de bine în fața Universității Craiova.
”(n.r. ce salarii au jucătorii celor de la Tunari) Nu contează salariile, contează că și-au dorit jucătorii mei să demonstreze că pot face față și la acest nivel. Au jucat exact ce am pregătit la antrenamente”, a mai spus Alin Ilin.
VIDEO cu declarațiile lui Alin Ilin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții