Cupa Mondială din 2030, o “afacere” europeană? Doar două țări au confirmat candidatura pentru organizare
articol scris de Digi Sport07.02.2022, 13:31
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Două țări europene au confirmat candidatura comună pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030. Este vorba despre Spania și Portugalia, care nu au contracandidați până în acest moment.
Spania și Portugalia nu au rivali pentru organizarea Cupei Mondiale din 2030
Potrivit Marca, președintele UEFA, Aleksander Ceferin le-a cerut celor 55 de federații membre să susțină această candidatură unică a Europei pentru găzduirea Cupei Mondiale din 2030.
Luis Rubiales și Fernando Gomes, președinții Federațiilor din Spania și Portugalia, sunt încrezători că aceste două țări vor obține organizarea Cupei Mondiale din 2030.
Șansele au crescut considerabil după ce Marea Britanie, cealaltă candidată europeană pentru găzduirea turneului final din 2030, a făcut un pas în spate și a convenit cu președintele UEFA să plănuiască organizarea EURO 2028, alături de Irlanda.
În afara susținerii din partea UEFA, federațiile din zona arabă au confirmat că vor vota pentru Spania și Portugalia, pentru a găzdui Cupa Mondială din 2030.
Șefii de stat și de Guvern din aceste două țări au demarat deja pregătirile pentru acest proiect, din punct de vedere economic, sportiv și social.
Din partea FIFA nu există nicio candidatură confirmată. Argentina, Paraguay și Uruguay și-au anunțat intenția. Din Asia și Africa nu există niciun proiect pentru Cupa Mondială din 2030.
- Cupa Mondială din 2022 va fi găzduită de Qatar, iar Cupa Mondială din 2026 va fi organizată în SUA, Canada și Mexic.
- Turneul final din 2026 va fi prima ediție de Cupă Mondială cu 48 de echipe. SUA vor găzdui 60 dintre cele 80 de partide, iar în Mexic şi Canada vor avea loc câte zece partide.
Etichete: spania , cupa mondiala , portugalia , uefa , 20:30
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții