Ianis Hagi / Foto: Getty Images

Cum vrea Sevilla să profite pentru a-l lua pe Ianis Hagi. Presa spaniolă a aflat totul: "Tânărul diamant român"

15.05.2020, 11:13
  • Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1

Viitorul lui Ianis Hagi se va decide în această vară. Aşa susţine publicaţia spaniolă Fichajes, care spune că mijlocaşul de 21 de ani poate ajunge la Sevilla, una dintre echipele care îl monitorizează.

Sursa citată i-a dedicat un material lui Ianis şi a explicat cum poate fiul "Regelui" să fie transferat de andaluzi.

"Tânărul diamant român, împrumutat de la Genk la Rangers, ar putea să se reorienteze în sezonul următor, din cauza disconfortului pe care îl are în Belgia", se arată în publicaţia menţionată, care susţine că obiectivul cel mai mare al Sevillei este să revină în Champions League cât mai repede posibil.

Iar pentru asta, are nevoie de investiţii în jucători talentaţi.

Sevilla se bazează pe celebrul Monchi pentru aducerea lui Ianis Hagi

Andaluzii au un as în mânecă în aducerea lui Ianis Hagi, iar acesta este Monchi, renumit pentru descoperirea de talente şi pentru contribuirea la crearea echipei cu care Sevilla s-a remarcat pe plan european, după ce a câştigat de 5 ori trofeul Europa League, iar 3 astfel de distincţii au fost consecutive. De altfel, Sevilla deţine recordul de titluri în Europa League.

"Sevilla continuă să caute opţiuni pe piaţă pentru a-şi îmbunătăţi performanţele proiectului avut în vedere. Julen Lopetegui face o treabă fantastică la conducerea cvintuplilor campioni din Europa League.

Monchi, directorul sportiv al andaluzilor, este recunoscut drept unul dintre cei mai abili desoperitori de talente de pe planetă. Unul dintre ei este Ianis Hagi (21 de ani), care îşi arată potenţialul la Glasgow Rangers (împrumutat de la Genk), una dintre echipele cu cele mai multe trofee în Scoţia.

Potrivit Le Meuse, secretarul tehnic al Sevillei va face tot posibilul să realizeze transferul în perioada de mercato din această vară. Totul pentru că echipa lui Steven Gerrard, o legendă a lui Liverpool, nu şi-a stabilit încă planul în legătură cu viitorul imediat al perlei din România", se arată în sursa citată.

Neînţelegerile cu Genk şi comportamentul belgienilor, motiv de despărţire

În plus, publicaţia menţionată susţine că lui Ianis Hagi nu i-a picat bine faptul că Genk nu s-a bazat pe el, deşi îi promisese asta. Dacă ar fi dorit să-l ţină cu adevărat, nu l-ar fi împrumutat cu atâta uşurinţă la Rangers, cu toate că Ianis a impresionat în Scoţia.

"Un alt motiv care ar putea facilita plecarea lui Hagi de la Genk este neînţelegerea cu echipa belgiană, în special după ce clubul a acceptat să îl dea cu împrumut în iarnă chiar dacă şi-a demonstrat calităţile la începutul acestui sezon (3 goluri şi 4 pase de gol în 19 meciuri). O situaţe de care, cu siguranţă, va încerca să profite Sevilla pentru a realiza aducerea sa", concluzionează cei de la Fichajes.

Ianis Hagi a fost transferat în vara anului 2019 de la Viitorul la Genk, pentru 4.000.000 de euro, dar după șase luni, în care a marcat de trei ori în 19 partide, a ajuns la Rangers, sub formă de împrumut.

Până la suspendarea fotbalului din Scoția, din cauza pandemiei de coronavirus, internaționalul român a evoluat în 12 partide, reușind să marcheze trei goluri și să ofere două pase decisive.

  • 21 de ani are Ianis Hagi.
  • 4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform publicaţiei de specialitate Transfermarkt.

Etichete: rangers , ianis hagi , sevilla , genk , transfer ianis hagi


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Români, transformați în sclavi în Ungaria. Cum erau păcălite victimele

Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece ani pe teritoriul Ungariei, de o reţea organizată de trafic de persoane, formată tot din români care își păcăleau victimele cu promisiunea unui loc de muncă în afara țării, relatează News.ro.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Negocierile pentru transferul lui Radu Drăgușin s-au încheiat rapid! Tottenham s-a decis imediat

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Video Atanas Trică: ”Nici mie nu-mi vine să cred prin ce trec. Nu am loc în ochii lui”

Foto Adevărul întunecat din spatele proiectului "NEOM". Ce a încercat să ascundă mega-orașul de un trilion de euro

Foto După 120 de ani! S-a scris istorie în Grecia - Anglia

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Din nou pe lista lui Rangers? Britanicii au dat verdictul despre transferul lui Darius Olaru

Au învins cu 8-1 și sunt cu un pas mai aproape de Cupa Mondială din 2026

”Am obținut autorizația”. ”Construcția-fantomă” din București prinde viață, în sfârșit! Când încep lucrările

A intrat pentru prima dată în vestiarul FCSB-ului și ”a fost șocat” de ce a văzut: ”M-am gândit de ce naiba am venit aici”

Citeşte şi

”A sosit momentul!”. Scoțienii au anunțat ce urmează pentru Ianis Hagi

”Salvatorul” lui Ianis Hagi?

PEROZApariție cel puțin îndrăzneață la o gală de top. O artistă a apărut "îmbrăcată" doar într-o folie transparentă din plastic

FILM NOWEste considerată una dintre actrițele momentului. Fiica lui Bono a făcut furori într-o ținută decupată și transparentă

Mircea Lucescu, decizie dură! De ce l-a lăsat pe Florinel Coman în afara lotului pentru România – Kosovo citeşte ştirea pe Prosport.ro

Vestea mare primită de tricolori înaintea partidei cu Kosovo din această seară. Anglia ne-a dat o mână de ajutor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Anca Țurcașiu, mai fericită ca niciodată la peste patru ani de la divorț. Artista, surprinsă în ipostaze tandre alături de noul iubit

Digi Animal World

Un pui de panda roşu a murit din cauza stresului provocat de focuri de artificii