Cum a fost numit Dan Petrescu de Ambasada Republicii Coreea în România, după ce a semnat cu Jeonbuk
articol scris de Digi Sport15.06.2023, 16:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dan Petrescu (55 de ani) a plecat de la CFR Cluj, grupare alături de care a cucerit patru titluri în România, și a semnat cu Jeonbuk Motors, din Coreea de Sud.
Ambasada Republicii Coreea în România, la superlativ despre Dan Petrescu
După ce Dan Petrescu a fost prezentat de cătrei cei de la Jeonbuk, Ambasada Republicii Coreea în România a transmis un scurt mesaj pe rețelele sociale, în care a ținut să-l evidențieze pe fostul internațional român.
”Salutăm cu sinceritate numirea antrenorului Dan Petrescu, legenda și eroul fotbalului românesc, ca nou antrenor la Jeonbuk Hyundai Motors FC în data de 9 iunie (vineri).
Sperăm ca antrenorul Dan Petrescu să obțină rezultate bune și să promoveze România în Republica Coreea și să acționeze ca o punte de legătură între cele două țări!”, a scris Ambasada Republicii Coreea în România, pe Facebook.
Dan Petrescu a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu Jeonbuk, echipă care ocupă locul 5 în clasamentul din Coreea de Sud, după 18 runde.
Jeonbuk are în palmares 9 titluri de campioană în Coreea de Sud (cel mai recent în 2021) şi două trofee în Liga Campionilor Asiei (ultimul în 2016).
Pentru Dan Petrescu este prima experienţă în Coreea de Sud, după ce a mai antrenat în China, Polonia, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Qatar, România şi Turcia.
- 5 titluri de campion al României, o Supercupă a României, o Cupă a Rusiei și titlul în liga secundă din Rusia sunt trofeele din palmaresul lui Dan Petrescu.
Conferința de presă susținută de Dan Petrescu în Coreea de Sud
”Este prima mea conferinţă de presă în Coreea şi sper că vom avea o relaţie bună eu şi toată presa. Când am fost sunat să fiu întrebat de venirea în Coreea, am spus că voi veni doar pentru un club, Jeonbuk.
Am răspuns imediat că bineînţeles că voi veni, că va fi o onoare pentru mine să fiu la cel mai mare club din Coreea. Sunt fericit că sunt aici şi sper să aduc victorii echipei şi să fim mereu în vârf.
Când antrenam în China, am jucat în Liga Campionilor împotriva lui Jeonbuk, am văzut când am venit aici să jucăm facilităţile, fanii... Am fost impresionat de ce am văzut şi visam ca într-o zi să fiu aici, să antrenez un astfel de club.
Am experienţă mare ca antrenor, dar cred că acesta este cel mai mare club din cariera mea. Este o responsabilitate mare pentru mine, ştiu asta, dar sunt totodată foarte fericit. Cred că am ales clubul potrivit în momentul potrivit pentru mine”, a spus Dan Petrescu.
Cifrele lui Dan Petrescu în cele trei mandate pe banca CFR-ului
Fostul fundaș al Generației de Aur a venit pentru prima dată în Gruia în iunie 2017 și a stat până în iunie 2018, atunci când a plecat în China, la GZ Hengfeng. Deși a cucerit titlul la finalul acelui sezon din Liga 1, "Bursucul" alegea să plece în Asia, de unde a revenit ulterior în România, în martie 2019.
De atunci a început și al doilea său mandat pe banca CFR-ului, care s-a întins până în noiembrie 2020, atunci când a decis să plece. Ulterior, tehnicianul român a ajuns la la Kayserispor, în Turcia, în luna ianuarie a anului 2021, însă a părăsit echipa după doar o lună și jumătate.
După aproximativ șase luni de pauză, Dan Petrescu a revenit la CFR pentru al treilea său mandat și a reușit să mai câștige un titlu în România, la finalul sezonului 2021/2022.
Cifrele lui Dan Petrescu în cele trei mandate la CFR Cluj
- Primul mandat (iunie 2017 - iunie 2018) - 47 de meciuri, 28 de victorii, 13 egaluri, 6 eșecuri (2.14 puncte/meci)
- Al doilea mandat (martie 2019 - noiembrie 2020) - 74 de meciuri, 39 de victorii, 17 egaluri, 18 de eșecuri (1.81 puncte/meci)
- Al treilea mandat (august 2021 - iunie 2023) - 102 de meciuri, 55 de victorii, 21 egaluri, 26 de eșecuri (1.82 puncte/meci)
Etichete: coreea de sud , dan petrescu , jeonbuk , dan petrescu jeonbuk , dan petrescu coreea de sud , ambasada republicii coreea in romania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții