Ronaldo promite să revină cu Ajax, după accidentarea suferită la națională: "Îmi cunosc bine corpul"
26.03.2019, 10:13SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo s-a accidentat în meciul de pe teren propriu cu Serbia, din preliminariile EURO 2020 și a fost schimbat după doar jumătate de oră. La scurt timp după fluierul de final, atacantul în vârstă de 34 de ani a vorbit despre evenimentul care le-a dat emoții suporterilor lusitani.
Cristiano Ronaldo s-a ales cu nasul spart și cu o accidentare la coapsa dreaptă. Mai precis, vârful de la Juventus a simțit dureri în zona bicepsului femural, care nu i-au permis să mai continue partida. Accidentarea portughezului nu-l îngrijorează pe CR7, care crede că va fi perfect apt pentru confruntarea cu Ajax, din sferturile UEFA Champions League.
"Nu sunt îngrijorat de această accidentare, îmi cunosc bine corpul, iar acesta e un lucru care se poate întâmpla oricând. Voi reveni după una sau două săptămâni", a declarat Cristiano Ronaldo.
Prima manșă a duelului dintre Ajax Amsterdam și Juventus Torino se va desfășura pe data de 10 aprilie. Returul se va juca în Italia, pe data de 16 aprilie.
Fără Cristiano Ronaldo pe teren, Portugalia a reușit să revină în duelul cu Serbia. Pereira a restabilit egalitatea în minutul 42, din assist-ul lui Guerreiro, asta după ce Dusan Tadic a deschis scorul în minutul 7, din penalty.
Etichete: cristiano ronaldo , accidentare , juventus torino , ajax amsterdam , accidentare cristiano ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții