Cristi Chivu și Inter U19, eliminați din Youth League de Zilina
articol scris de Digi Sport08.02.2022, 21:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Inter U19, echipă antrenată de Cristi Chivu, a fost eliminată din UEFA Youth League de MSK Zilina, scor 1-3.
Trupa antrenată de tehnicianul român a fost condusă încă din minutul 1, iar de atunci a lupta constant ca să egaleze.
Trupa lui Cristi Chivu, Inter, eliminată din Youth League
Inter U19 pornea ca favorită pe terenul celor de la Zilina, dar statutul acesta nu i-a priit formației conduse de Cristi Chivu.
Gazdele au dat lovitura chiar din primul minut, atunci când Sauer a înscris și anunța un meci extrem de dificil pentru italieni.
Scorul pauzei a rămas acesta, însă startul părții secunde a adus un deja-vu pentru Chivu și elevii săi.
Cei de la Zilina au marcat din nou, de data aceasta în al doilea minut al reprizei, prin același Sauer.
Italienii au redus din handicap în minutul 77, după un gol al lui Jurgens, însă finalul nu a adus golul egalării, ci o reușită pe contraatac a gazdelor, prin Valko.
Jocul de marţi a făcut parte din play-off-ul pentru optimi şi s-a disputat într-o singură manşă.
În optimi au obţinut calificarea directă cele opt câştigătoare ale grupelor competiţiei: Juventus, PSG, Sporting Lisabona, Liverpool, Real Madrid, Benfica, Manchester United şi FC Salzburg.
Etichete: cristi chivu , uefa youth league , inter u19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții