Video&Foto Zeci de răniți în urma incidentelor de la partida Nice - Koln. Fanii nemților au fost ajutați de suporterii lui PSG
articol scris de Digi Sport09.09.2022, 14:41
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Meciul dintre Nice și FC Koln, de joi seară, din Conference League, a început cu o oră mai târziu, după ce suporterii celor două formații s-au bătut în tribunele stadionului ”Allianz Riviera”.
Din primele informații, câte sute de fani ai celor de la Koln, cu cagule pe față și înarmați cu tot ce le-a căzut în mână - de la scaune până la bare de oțel - au invadata tribuna principală pentru a se încăiera cu suporterii francezi aflați la peluza sud.
Ajunși unde și-au dorit, nemții s-au luat la bătatie cu suporterii francezi, iar zeci de persoane au fost rănite în urma confruntărilor.
Galerie Foto
Suporteri francezi, infiltrați printre nemți
Potrivit rapoartelor oferite de polițiștii francezi, nemții au fost cei care au atacat, iar 32 de persoane au avut nevoie de îngriji medicale după ciocnirea celor două galerii.
Un suporter din galeria nemților a fost internat de ”urgență maximă” după ce a căzut de la o înălțime de cinci metri. Se pare că acesta se afla într-o stare avansata de ebrietate, dar nu era suporter al lui Koln, ci francez, cel mai probabil fan al celor de la Paris Saint-Germain.
O facțiune a galeriei lui PSG, ”Supras Auteuil” nu s-a sfiit să-și anunțe prezența în galeria celor de la Koln, afișând chiar și un banner printre cele ale nemților.
Rareș Ilie, doar rezervă în partida Nice - Koln
Meciul dintre Nice și Koln ar fi trebuit să înceapă la ora 19:45, însă a început cu o oră mai târziu.
Germanii au început să aprindă materiale pirotehnice și au aruncat mai multe torțe către sectoare în care se aflau suporteri ai echipei gazdă.
Ulterior a urmat o bătaie între suporterii celor două echipe, iar brigada de arbitri a decis amânarea startului jocului.
Cu toate acestea, meciul a fost reluat, iar rezultatul final a fost egal, 1-1. Koln a deschis scorul în minutul 19, prin Tigges, în timp ce Nice a egalat în minutul 62, prin Delort, dintr-o lovitură de la 11 metri.
La gazde, mijlocașul român Rareș Ilie a fost rezervă și nu a bifat niciun minut. Curios este că, în ciuda faptului că a avut cinci schimbări la îndemână de efectuat, antrenorul celor de la Nice, Lucian Favre, a efectuat doar două dintre acestea.
Etichete: psg , paris saint germain , koln , nice , rareș ilie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții