Exclusiv "Toată lumea se aștepta ca CFR să se califice". Marea problemă pe care trebuie să o rezolve Dan Petrescu
articol scris de Digi Sport30.09.2021, 22:03
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CFR Cluj și Randers au remizat, scor 1-1, în runda secundă din grupa D a Conference League.
"Toată lumea se aștepta ca CFR să se califice". Marea problemă pe care trebuie să o rezolve Dan Petrescu
CFR Cluj ocupă ultimul loc în grupa D de Conference League, cu un singur punct strâns în primele două runde. Pe primele trei poziții sunt AZ Alkmaar (4p), Jablonec (3p) și Randers (2p).
Galerie Foto
Ionuț Rada, fostul fundaș de la CFR Cluj, FCSB sau Rapid, a analizat jocul campioanei României și a remarcat că echipa lui Dan Petrescu primește prea ușor goluri din faze fixe, așa cum a fost cazul și în partida cu Randers, în minutul 41, la reușita lui Kamara.
"Nu vedeam prea des ca Dan Petrescu să preia din mers o echipă. Nu se aștepta nimeni să revină la Cluj. El încearcă din mers să folosească jucătorii pe care îi are la dispoziție. Lui Dan Petrescu îi place foarte mult să lucreze la organizarea de joc, la fazele fixe. CFR Cluj nu a găsit încă acea siguranță, primește foarte ușor goluri atunci când vine vorba de faze fixe. E clar că va mai dura. Până în iarnă va mai încerca să ducă aceste meciuri, deși toată lumea se aștepta ca CFR să se califice din această grupă.
Schema adversarilor (n.r - de la golul lui Randers) a fost foarte bună. Ok, marcaj larg, neatent, dar cred că și faza fixă a adversarilor a fost foarte bună. S-a bătut bine la șase metri și era clar că la o astfel de fază trebuie să tratezi foarte serios. Înainte să se marcheze, CFR Cluj a avut niște oportunități de a marca. O fază fixă poate să te răpună.
În primul mandat al lui Dan Petrescu, vedeam cât de mult se pune accent pe aceste faze fixe. Primeau foarte greu gol la faze fixe. Sunt lucruri pe care le-a luat din mers, dar vine și responsabilitatea jucătorului, poziționarea lui, cât de atent e la acea fază.
Șanse sunt la calificare, au trecut doar două meciuri, dar e clar că lucrurile trebuie reglate din mers. Aici trebuie să lucreze, la organizare. Sunt mulți jucători schimbați, accidentați. Nu e ușor nici pentru antrenor să joace cu fotbaliștii care nu sunt pe profilul lui. S-a văzut că se poate, dar vom vedea cum va decurge această toamnă pentru CFR Cluj", a spus Rada, la Digi Sport Special.
Ionuț Rada a vorbit și despre Claudiu Petrila, marcatorul lui CFR Cluj din partida cu Randers, pe care l-a avut adversar în Liga 3.
"Eu pe Petrila l-am remarcat. L-am avut adversar când jucam la Sănătatea Cluj. Mă bucur pentru parcursul lui. Știu de la foștii mei colegi că e un jucător care muncește mult, îmi place abordarea lui.
E un jucător tânăr, dar acum începe greul pentru el. Începe presiunea presei, a suporterilor, iar clubul trebuie să aibă grijă de ei. Fac un pas important, acela de a ne arăta că au potențial, dar trebuie ajutați, protejați și educați să facă pasul la o echipă importantă din Europa", a spus Rada.
Clasamentul grupei D din Conference League
Etichete: cfr cluj , randers , conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții