Exclusiv Gigi Becali nu îl mai recunoaște pe Octavian Popescu: ”E altul, e ceva în neregulă!”
articol scris de Digi Sport21.07.2022, 22:05
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB a pierdut prima manșă a dublei cu Saburtalo Tbilisi, din turul doi preliminar al UEFA Conference League.
Roș-albaștrii au avut ocazii numeroase de a marca, însă nu au reușit să întoarcă scorul și vor pleca cu șansa a doua în meciul retur de pe 28 iulie.
Gigi Becali nu îl mai recunoaște pe Octavian Popescu: ”E altul, e ceva în neregulă!”
După înfrângerea cu Saburtalo, Gigi Becali a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Fotbal Club în care a anunțat că ultimul rezultat dezamăgitor l-a convins să iasă din fotbal.
După ce a spus despre jucătorii săi că nu au valoare, patronul de la FCSB a fost întrebat despre Octavian Popescu, jucătorul pe care plănuia să îl transforme în cel mai scump jucător vândut din România. Gigi Becali declara nu de mult că vrea să încaseze 50 de milioane de euro pe Octavian Popescu.
Totuși, după eșecul cu Saburtalo, Gigi Becali a mărturisit că nu își mai recunoaște ”perla”. Patronul roș-albaștrilor susține că este departe de a fi jucătorul din sezonul trecut.
”Octavian Popescu nu mai e ăla, e altul, nu-l mai cunosc. E ceva în neregulă care mă depășește. E posibil să fie de la pregătirea fizică, din antrenamente, dar nu e bine”, a declarat Gigi Becali la Fotbal Club.
Radu Naum, moderatorul emisiunii Fotbal Club, l-a întrebat pe finanțatorul de la FCSB dacă este de părere că o parte din vina pentru prestațiile slabe ale lui Octavian Popescu îi aparține și lui Toni Petrea, dar Becali a răspuns categoric.
”Nu, nu am nimic să îi reproșez. Ce să vorbesc eu cu Petrea”, a completat Gigi Becali.
VIDEO Rezumatul partidei Saburtalo - FCSB 1-0
Etichete: gigi becali , octavian popescu , fcsb , saburtalo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții