Gigi Becali, după FCSB - Nordsjaelland: ”Cel mai bun joc al nostru de când sunt în fotbal. Am analizat când m-am sculat, la rece”
articol scris de Digi Sport11.08.2023, 11:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a înregistrat o remiză în prima manșă a turului 3 preliminar din Conference League, 0-0 în compania danezilor de la Nordsjaelland.
Jocul vicecampioanei României nu a strălucit. Elevii lui Elias Charalambous au încheiat partida fără șut pe spațiul porții adverse, chiar dacă au evoluat în superioritate numerică aproximativ 30 de minute.
Gigi Becali: ”Părerea mea e că noi ne vom califica. Noi am scos untul și smântâna din ei”
Totuși, Gigi Becali, patronul FCSB-ului, s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale și, în ciuda calității superioare a adversarului, consideră că gruparea roș-albastră va accede în play-off-ul Conference League.
”Sunt foarte mulțumit pentru că am jucat cel mai bun joc al nostru de când sunt eu în fotbal. Am analizat când m-am sculat, am făcut o analiză la rece. Am jucat cu o echipă extraordinară care pasează foarte mult.
Nu îmi închipuiam că o echipă poate să paseze așa. Numai că noi, dacă analizezi bine jocul și le iei pe toate, noi am avut situații de a marca mai clare decât ei. Bine, ai avut bară dintr-o lovitură liberă, nu se pune aia.
Din combinații noi am avut două. Numai că l-am avut pe Compagno neinspirat acolo, iar la Cordea trebuia să fie gol. În loc să intre și să scape singur cu portarul, el s-a întors. Părerea mea e că noi ne vom califica. Noi am scos untul și smântâna din ei”, a spus Gigi Becali.
Galerie Foto
Antrenorul lui Nordsjaelland i-a remarcat pe Florinel Coman, Darius Olaru și Octavian Popescu
Johannes Thorup, antrenorul celor de la Nordsjaelland, a remarcat 3 fotbaliști de la FCSB.
”O cunoșteam pe FCSB. Am fost personal în Sofia să văd echipa. Îmi place căpitanul lor (n.r.- Olaru), aleargă 90 de minute și este extrem de implicat în toate fazele. Mi-a plăcut și tânărul Popescu, intrat la pauză. Driblează bine și are un șut bun. La fel și extrema stânga (n.r.- Coman)”, a spus Thorup, la conferința de presă de la finalul jocului din Ghencea.
Tehnicianul de pe banca vicecampioanei Danemarcei s-a declarat nemulțumit de arbitraj, în condițiile în care și cei de la FCSB au solicitat 3 penalty-uri.
"Trebuie să luăm în calcul cum s-a desfășurat meciul. Noi am venit aici să câștigăm, dar cu un om în minus este în regulă un egal.
Am fost aproape de gol în prelungiri. Ar fi fost o seară fantastică dacă marcam pe final. Chiar și așa, sunt mulțumit că am avut ocazii chiar și cu un om mai puțin. Sper că vom putea juca 11 contra 11 timp de 90 de minute la retur.
Cred că vom putea juca mai rapid acasă, cred că putem fi mai buni. Va fi un meci echilibrat. FCSB e o echipă bună, cu jucători buni. Cred că primul cartonaș galben nu trebuia acordat. E greu ca fundaș central să joci avertizat. Nu cred că am fost atât de agresivi, dar am primit multe cartonașe galbene.
- Calificarea în play-off-ul Conference League se va decide joia viitoare, în Danemarca. Meciul Nordsjaelland - FCSB este programat la ora 19:30.
Etichete: gigi becali , fcsb conference league , fcsb nordsjaelland
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții