Cum poate trece FCSB peste coșmarul din meciul cu Silkeborg. Becali: "Doar așa putem scăpa de rușinea aia!"
articol scris de Digi Sport10.10.2022, 12:22
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
FCSB a învins-o pe Petrolul, scor 2-0, și a obținut primul succes în deplasare în actuala stagiune din Liga 1.
Gigi Becali: "Nu putem să scăpăm de rușinea aia decât dacă dăm și noi 5 joi"
Gigi Becali a vorbit despre meciul de joi, cu Sikleborg, din etapa a 4-a a grupelor Conference League, și a anunțat cum poate scăpa FCSB de rușinea trăită în meciul tur, din Danemarca (0-5).
"Așa a fost, e adevărat, dar acum nu știu. Poate dacă nu-i odihneam, băteam 5-0. Nu a fost o strategie bună. Mă refer la faptul că atât timp cât am suferit o rușine, înseamnă că n-a fost o strategie bună. Noi nu putem să scăpăm de rușinea aia decât dacă dăm și noi 5 joi.
Să știți că deplasarea e grea. O să jucăm cu toată echipa acum, dar suntem acasă. Când ai deplasarea grea și nu te mai antrenezi, e greu. Ați văzut că tot timpul am sacrificat campionatul pentru cupele europene, dar oamenii să înțeleagă că am făcut asta când am putut. Acum a fost o situație grea.", a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.
VIDEO Petrolul - FCSB 0-2
Clasamentul Ligii 1:
Pentru FCSB urmează returul cu Silkeborg, de joi, în grupele Conference League
Returul FCSB - Silkeborg se dispută joi, de la ora 22:00, pe Arena Națională. În tur, danezii s-au impus cu 5-0.
Pentru FCSB, victoria cu Petrolul a însemnat primul meci fără gol primit în acest campionat și prima victorie în deplasare.
Silkeborg, remiză în Danemarca
Silkeborg IF a remizat, duminică, în deplasare, cu Odense BK, scor 1-1, în etapa a 12-a a campionatului Danemarcei, la trei zile după ce echipa antrenată de Kent Nielsen a zdrobit-o cu 5-0 pe FCSB în Grupa B din Conference League.
Odense a înscris prin Armin Gigovic în minutul 61. Tonni Adamsen a egalat în minutul 83, la 11 minute de la introducerea sa pe teren.
Kent Nielsen a trimis următorii jucători: Nicolai Larsen - Robin Ostrom (Oliver Sonne, 60), Tobias Salquist, Andre Calisir, Lukas Engel - Mads Kaalund, Mark Brink, Anders Klynge (Stefán Teitur Thórdarson, 72), Sebastian Jorgensen, Soren Tengstedt (Kasper Kusk, 60) - Nicklas Helenius (Tonni Adamsen, 72).
În clasament, Silkeborg este pe locul 4, cu 20 de puncte, la 4 puncte de liderul Nordsjaelland.
FCSB va primi vizita lui Silkeborg pe 13 octombrie.
Etichete: gigi becali , silkeborg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții