Gestul nesportiv făcut de Nicolae Dică la finalul meciului cu Silkeborg, de la București
articol scris de Digi Sport14.10.2022, 20:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a suferit o nouă umilință în cupele europene și a pierdut cu 0-5, pentru a doua oară într-o singură săptămână, împotriva celor de la Silkeborg, în grupele Conference League.
Gestul nesportiv făcut de Nicolae Dică la finalul meciului cu Silkeborg, de la București
După fluierul final, Nicolae Dică a preferat să se ducă "glonț' la vestiare, fără să mai dea mâna cu omologul său de pe banca celor de la Silkeborg, Kent Nielsen. Gestul antrenorului de la FCSB este unul nesportiv, dacă ar fi să ținem cont că antrenorii obișnuiesc înaintea, dar și la finalul fiecărui joc să se salute.
Totodată, Dică nu a mers la galeria FCSB-ului, așa cum s-a întâmplat la finalul fiecărei partide de până acum. De amintit este faptul că doar șase jucători au avut "curajul" să meargă în fața fanilor, după a doua umilință cu Silkeborg: Pantea, Dulca, Musi, Miculescu, Radaslavescu și Octavian Popescu.
Nicolae Dică: "Nu m-am gândit să demisionez! Nu mă tem de demitere!"
Întrebat dacă se gândește să demisioneze, antrenorul vicecampioanei a răspuns sec: "Nu". Ulterior, el a afirmat că nu se teme nici de o eventuală demitere.
"Mă simt umilit, simt o dezamăgire. În seara asta am arătat foarte rău. Vor fi jucători care... am văzut la ce nivel sunt şi probabil că va fi foarte greu pentru ei să mai intre în echipă.
Nu m-am gândit să demisionez. Aştept meciul cu UTA, unul important. Când s-a întrerupt campionatul am avut o discuţie cu conducerea şi am spus că îmi doresc să rămân pentru că am încredere în jucători că putem face rezultate pozitive în campionat. Ceea ce am şi reuşit cu FC Argeş şi Petrolul. Pentru mine a fost decisiv şi meciul cu Argeş, şi cel cu Petrolul, şi meciul cu UTA va fi la fel.
Nu mă tem de demitere. Nu mă tem de nimic. În discuţiile pe care le-am avut cu patronul am spus că atunci când se va decide acest lucru vom sta de vorbă. Nu mă tem că voi fi dat afară", a spus Nicolae Dică.
Etichete: nicolae dica , fcsb , conference league , fcsb silkeborg , gest dica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții