Video Exclusiv Fotbalistul care ar trebui titularizat în returul cu Nordsjaelland: ”Au nevoie de viteză!”
articol scris de Digi Sport17.08.2023, 17:26
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
FCSB va încerca să obțină calificarea în play-off-ul Conference League pe terenul celor de la Nordsjaelland, în turul trei preliminar al competiției.
Meciul poate fi urmărit de la 20:00, în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport.
Marius Niculae crede că Alex Băluță va fi titular în returul cu Nordsjaelland
Marius Niculae crede că Elias Charalambous ar trebui să îl titularizeze pe Alex Băluță la meciul cu Nordsjaelland, în locul lui Andrea Compagno.
Fostul dinamovist consideră că FCSB va avea mult de lucru în defensivă, astfel că roș-albaștrii vor miza pe cartea contraatacului, motiv pentru care vor avea nevoie de jucători cu viteză, capitol la care Alex Băluță îi este superior lui Andrea Compagno.
”Da (n.red. că Alex Băluță ar trebui să fie titular), mai ales că la meciul ăsta nu vor juca prea mult în terenul advers, părerea mea e că vor folosi mai mult arma contraatacului și au nevoie de viteză pe tranziții în momentul în care recuperează mingea.
Aici au Coman, cu o viteză foarte bună, Băluță, Tavi Popescu, Olaru și Pantea”, a declarat Marius Niculae la emisiunea Liga Digi Sport.
Adrian Șut și Alexandru Băluță pot juca în returul cu Nordsjaelland
Față de meciul tur, încheiat 0-0, FCSB se poate baza pe trei jucători noi. Adrian Șut, accidentat chiar înaintea jocului din Ghencea, la încălzire, David Miculescu și Alexandru Băluță au fost recuperați și pot juca în Danemarca.
Cum poate arăta FCSB în returul cu Nordsjaelland
Târnovanu - Pantea, Dawa, Chiricheș, Radunovic - Djokovic, Șut, Olaru - Oct. Popescu, Băluță, Coman
Etichete: nordsjaelland , alex baluta , fcsb , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții