FCSB, ce surpriză! ”Diamantul” descoperit de Gigi Becali e titular cu Viking
articol scris de Digi Sport18.08.2022, 20:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB joacă împotriva lui Viking, din Norvegia, joi, de la ora 21:30, în prima manșă a ”dublei” din play-off-ul Conference League.
Pentru meciul de pe Arena Națională, staff-ul FCSB-ului a decis să apeleze la o surpriză și l-a titularizat pe Alexandru Pantea, care va juca fundaș dreapta.
- 21 de minute a jucat Alexandru Pantea în carieră în cupele europene, în meciul cu Backa Topola din 2020, când echipa se confrunta cu un focar de COVID-19
Alexandru Pantea, titular în FCSB - Viking
Fundașul de 18 ani a bifat primele minute în acest sezon cu Chindia, când a jucat fundaș stânga, și a fost foarte lăudat pentru evoluție de Gigi Becali, care l-a denumit ”diamant”.
Titularizarea lui Alexandru Pantea este surprinzătoare având în vedere lipsa de experiență a jucătorului, care i-a lăsat pe bancă pe Valentin Crețu sau pe Radu Boboc.
Echipa FCSB-ului pentru meciul cu Viking:
- Târnovanu - Pantea, Dawa, Tamm, Radnovic - Edjouma, Olaru - Cordea, Oct. Popescu, Fl. Coman - Miculescu
Rezerve: Vlad - Crețu, Haruț, Stoica, Tănasă, Dulca, Boboc, Rață, Oaidă, Musi, Radaslavescu, Rusu
Gigi Becali: ”Noi avem un diamant și voi îl lăsați pe bancă?”
Cu doar o zi înaintea meciului cu Viking, Gigi Becali i-a transmis, mai mult sau mai puțin direct, că Alexandru Pantea nu trebuie să fie rezervă la FCSB.
”Mai e și Pantea, eu de Pantea n-am știut. Le-am zis lui Meme și lui Dică 'noi avem bijuterie, diamant, că Pantea e diamant, și voi îl lăsați pe bancă”, spunea Gigi Becali, la Pro Arena.
Etichete: alexandru pantea , fcsb - viking
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții