Farul va avea un spectator de lux la meciul cu Urartu, din preliminariile Conference League
articol scris de Digi Sport27.07.2023, 12:31
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Farul va avea un spectator de lux la meciul cu Urartu, din cadrul turului secund al preliminariilor Conference League.
- Farul - Urartu se joacă joi, de la 20:30, și va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 2, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Rivaldo, prezent la meciul Farului cu Urartu
Elevii lui Gică Hagi vor avea onoarea să fie urmăriți din tribune de către legendarul Rivaldo (51 de ani), conform Playsport. De altfel, fostul atacant a asistat și la alte partide jucate de formațiile românești în cupele europene.
Brazilianul va fi prezent la Ovidiu pentru a-l urmări la treabă pe fiul său, Rivaldinho. Vârful de 28 de ani a fost cooptat de campioana României vara aceasta.
Farul - Urartu, Live Video, 20:30, Digi Sport 2, în turul doi preliminar din Conference League
Eliminată încă din primul tur al Champions League de către Sheriff Tiraspol, scor 1-3 la general, Farul Constanța își începe acum drumul în Conference League și speră să facă o figură frumoasă.
Campioana României debutează împotriva armenilor de la Urartu, care au trecut dramatic de bosniacii de la Zrinjski, după executarea loviturilor de departajare.
În ultimul sezon, Urartu a terminat pe primul loc în Armenia, la diferență de trei puncte de Pyunik Erevan, formație care a eliminat-o pe CFR în sezonul trecut, preliminariile Champions League.
În noua ediție, Urartu nu a disputat niciun meci oficial în Armenia, spre deosebire de Farul, care a jucat deja primele două etape din campionatul României. Elevii lui Hagi s-au impus cu 1-0 (Hermannstadt), respectiv 4-1 (FC Voluntari).
Etichete: rivaldo , rivaldinho , preliminarii conference league , urartu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții