Video Exclusiv Pancu, mesaj pentru Dan Petrescu după ce CFR Cluj a ratat primăvara europeană: "Nu mai sunt la modă antrenorii defensivi"
articol scris de Digi Sport26.11.2021, 00:14
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CFR Cluj și-a luat adio de la competițiile europene. A pierdut cu Randers în grupele Conference League, scor 1-2, și a irosit și ultima șansă de calificare în "primăvara europeană".
Daniel Pancu: "Nu mai sunt la modă nici antrenorii defensivi, nici echipele defensive"
Prezent în studioul Digi Sport Special, Daniel Pancu știe care e cauza eșecului și l-a "înțepat" pe Dan Petrescu, un antrenor eminamente defensiv.
"Indiscutabil, o victorie absolut meritată, știm foarte bine că realitatea din fotbalul românesc asta e în momentul de față, nu putem să ne ascundem. Randers e genul de echipă care provine dintr-un campionat ofensiv, un campionat în care se marchează multe goluri.
Nu mai sunt la modă nici antrenorii defensivi, nici echipele defensive. M-am uitat pe ultimele 10 jocuri ale lor, au 20 de goluri marcate, asta au promovat și în seara asta. Măcar dacă nu reușesc să câștige, te bucuri de fotbal, aduci muți oameni în careu. Randers e neînvinsă", a spus Daniel Pancu la Digi Sport Special.
CFR Cluj a ratat calificarea în primăvara europeană
Randers, echipă înființată în 2003, din fuziunea a două entități, joacă în premieră în grupele unei competiții europene. Danezii ase află acum pe locul 4 în campionat, cu 23 de goluri marcate și 18 primite.
Cea mai bună performanță a micuței echipe este locul 3 în campionat, în sezonul 2012-2013. Randers are și două Cupe ale Danemarcei, dintre care una câștigată în sezonul trecut.
CFR Cluj va încheia pe ultimul loc grupa D din Conference League. Campioana României are doar un punct strâns în cinci etape. AZ Alkmaar este deja calificată de pe primul loc (11p), în timp ce Randers (7p) și Jablonec (6p) vor lupta pentru poziția secundă.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , daniel pancu , randers , randers cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții