Exclusiv Cum a ajuns Octavian Popescu, la 19 ani, căpitan la FCSB. Explicațiile lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport11.08.2022, 13:13
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Octavian Popescu (19 ani) a ajuns al doilea căpitan al celor de la FCSB, după Florinel Coman (24 de ani) și înaintea lui Darius Olaru (24 de ani).
Cum a ajuns Octavian Popescu, la 19 ani, căpitan la FCSB. Explicațiile lui Gigi Becali
Gigi Becali (64 de ani) a spus că el a fost cel care a luat o astfel de decizie, după ce Florin Tănase (27 de ani) a fost achiziționat, contra clauzei în valoare de 3 milioane de euro, de către Al-Jazira.
”Octavian Popescu este noul căpitan. Ce dacă are 19 ani? Dacă eu am decis asta, înseamnă că poate să ducă acest rol fără a fi afectat.
Știu eu ce știu”, a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.
Nicolae Dică a vorbit despre următoarele posibile transferuri de la FCSB: ”Știu numele jucătorilor!”
FCSB se pregătește pentru duelul cu Dunajska Streda, din cea de-a doua manșă din turul trei preliminar din UEFA Conference League. În tur, roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 1-0.
FCSB a avut până în acest moment o campanie de transferuri foarte interesantă. Până acum, la gruparea finanțată de Gigi Becali, au ajuns opt jucători: Rachid Bouhenna, Joyskim Dawa, Joonas Tamm, David Miculescu, Bogdan Rusu, Eduard Radaslavescu, Radu Boboc, Marco Dulca.
Totuși, roș-albaștrii vor continua să se întărească pentru acest sezon, în cazul în care FCSB va ajunge în play-off-ul de calificare în grupele Conference League. Becali a transmis că va mai transfera doi jucători dacă Dică o va califica pe FCSB.
”Eu știu numele jucătorilor, voi probabil nu le știți. Îi veți afla probabil, cât de curând. Nu spun cine sunt. Este important să trecem de turul acesta și vedem după aia”, a declarat Nicolae Dică la conferința de presă.
Gigi Becali mai vrea un atacant: ”Avem nevoie de un nouar. Ișfan nu e atacant”
Gigi Becali nu este total mulțumit de randamentul pe care atacanții săi îl au în acest moment și va căuta să realizeze un nou transfer, cât de curând.
S-a vehiculat posibilitatea ca la FCSB să ajungă Alexandru Ișfan de la FC Argeș, însă latifundiarul consideră că Ișfan nu are calitățile unui atacant de careu.
Așadar, sunt șanse mari ca Nicolae Dică să aibă sub coordonare un nou atacant. Rămâne de văzut care va fi alegerea conducerii roș-albastre.
”Avem nevoie de om de atac, dar Ișfan nu e atacant, e tot un fel de Miculescu. Ne trebuie un nouar, îl avem pe Rusu, care e bun, îmi place”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
Etichete: gigi becali , octavian popescu , florin tanase , florinel coman , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții