Cu ce echipă din Liga 1 e comparată Dunajska Streda de un jucător de la FCSB
articol scris de Digi Sport03.08.2022, 15:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ștefan Târnovanu (22 de ani) a prefațat meciul pe care FCSB urmează să-l joace astăzi, de la ora 21:30, în turul 3 al Conference League, contra celor de la Dunajska Streda.
Tânărul portar se declară încrezător înainte de partida din Slovacia și speră că trupa sa urmează să plece cu o victorie.
Ce spune Ștefan Târnovanu înainte de Dunajska Streda - FCSB
Ștefan Târnovanu, unul dintre cei mai buni jucători ai FCSB-ului în acest start de sezon, în care bucureștenii nu au câștigat decât o singură partidă, returul cu Saburtalo, 4-2, a comparat trupa din Slovacia, Dunajska Streda, cu o rivală din Liga 1, Petrolul Ploiești.
"Din ce am văzut au suporteri, stadionul seamănă destul de mult cu Ilie Oană, văd că şi culorile sunt la fel, precum cele ale Petrolului. Nu mai contează asta, trebuie să facem un meci bun şi să câştigăm", a spus Ștefan Târnovanu, conform AS.ro.
De asemenea, jucătorul de doar 22 de ani a vorbit și despre norocul pe care formația sa l-a avut la tragerea la sorți.
"Am văzut că din cele 4 echipe cu care puteam pica, am picat cu cea mai accesibilă, dar fotbalul e imprevizibil. În primul rând, trebuie să trecem de turul 3 şi apoi să vedem play off-ul", a mai spus portarul.
Cum a reacționat Gigi Becali după ce a primit o ofertă concretă pentru Ștefan Târnovanu din Franța
Gigi Becali se pare că are pe masă, în acest moment, o ofertă în valoare de aproximativ 3 milioane de euro pentru goalkeeper, numai că finanțatorul roș-albaștrilor nici nu vrea să audă. Milionarul din Pipera a cerut 10 milioane de euro, dar lucrurile se pot și schimba dacă vicecampioana României nu va trece, în dublă manșă, de Dunajska Streda.
Omul care decide totul la gruparea bucureșteană nu a refuzat oferta concretă în valoare de 2,8 milioane de euro, dar a spus că se va lua o decizie săptămâna viitoare după ce se va fi jucat și returul cu slovacii, susțin sursele digisport.ro.
Cine este Viking, posibilul adversar al FCSB-ului din play-off-ul de Conference League
Dacă va trece de Dunajska Streda, vicecampioana României va juca împotriva câștigătoarei ”dublei” dintre Viking Stavanger, din Norvegia, și Sligo Rovers, formație din Irlanda. FCSB a avut, astfel, noroc la tragerea la sorți, având în vedere că în aceeași grupă mai erau Nice sau Konyaspor.
- 18 și 25 august - datele în care sunt programate meciurile din play-off-ul de Conference League
Viking ocupă locul cinci în prima ligă a Norvegiei, după 16 etape disputate, iar stagiunea trecută, pe baza căreia s-au desemnat reprezentantele țării în cupele europene, a încheiat-o pe trei, sub Bodo/Glimt și Molde.
De-a lungul istoriei, Viking Stavanger a câștigat opt titluri naționale și șase Cupe. În Europa, gruparea norvegiană a reușit să aducă o singură dată în faza grupelor, în Cupa UEFA în 2005.
Pentru a ajunge în turul trei preliminar din Conference League, Viking a trecut de Sparta Praga.
La ultima prezență în cupele europene, în sezonul 2020 - 2021, Viking s-a oprit în turul doi preliminar al Europa League, unde a pierdut cu Aberdeen.
Cine este Sligo Rovers, posibilul adversar al FCSB-ului din play-off-ul de Conference League
Sligo Rovers, locul cinci din Irlanda, a disputat deja două tururi preliminare, în care le-a învins pe Bala Town și Motherwell.
Posibila adversară a FCSB-ului are trei titluri naționale în palmares, cinci Cupe și două Cupe ale Ligii. Dacă pe plan intern palmaresul este unul decent, în Europa Sligo Rovers are un singur rezultat notabil, prezența în grupele UEFA Intertoto în 1996.
Anul trecut, Sligo Rovers a fost participantă în preliminariile Conference League, dar nu a reușit să treacă de primul tur, unde a fost eliminată de FH, din Islanda.
Etichete: stefan tarnovanu , dunajska streda , tur 3 conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții