Exclusiv Ce a spus Gigi Becali despre Octavian Popescu, înlocuit la pauza meciului cu Silkeborg
articol scris de Digi Sport15.10.2022, 10:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Titularizat în ambele partide cu Silkeborg, Octavian Popescu (19 ani) continuă să traverseze o perioadă slabă în tricoul FCSB-ului și rămâne fără gol marcat în actualul sezon.
Ce a spus Gigi Becali despre Octavian Popescu, înlocuit la pauza meciului cu Silkeborg
Octavian Popescu a început din primul minut și în returul cu Silkeborg, însă decarul FCSB-ului nu a reușit să iasă în evidență și a fost înlocuit la pauză. Mai mult, Tavi a purtat și banderola de căpitan, în ciuda faptului că patronul anunța zilele trecute că și-a pierdut acest rol, din cauza prestațiilor slabe.
Întrebat despre "perla" sa, Gigi Becali a surprins și a declarat că nu este supărat pe Popescu, asta deoarece acesta nu a fost pus în valoare de colegii săi.
"Ăia n-ai văzut ce pasau? Tavi Popescu a atins mingea de trei ori într-o repriză. Eu nu pot să dau vina pe Tavi Popescu, dar mingea n-a ajuns la el. Nu știu cum, dar n-a ajuns mingea la el. Dacă noi nu ne plimbăm pe teren și așteptăm static...I-am văzut pe ei, pasau, se mișcau, venea altul", a spus Gigi Becali, la Liga Digisport.
Notele primite de jucătorii FCSB-ului pentru evoluțiile din umilința cu Silkeborg
Cea mai mică notă de la FCSB a primit-o Ștefan Târnovanu, 4.8, care a făcut, probabil, cel mai slab meci de la transferul la vicecampioană. Un joc slab a fost făcut și de Andrei Cordea, notat de SofaScore, site de statistici care oferă notele pe baza datelor InStat, cu 5.5.
La polul opus s-au aflat Malcom Edjouma și Darius Olaru, fiecare notat cu 7.
Notele jucătorilor de la FCSB după meciul cu Silkeborg:
- Ștefan Târnovanu - 4.8
- Andrei Cordea - 5.5
- Rachid Bouhenna - 6.0
- Denis Haruț - 6.1
- Alexandru Pantea - 6.2
- Marco Dulca - 6.4
- Ianis Stoica - 6.4
- David Miculescu - 6.4
- Valentin Crețu - 6.5
- Răzvan Oaidă - 6.5
- Octavian Popescu - 6.5
- Andrea Compagno - 6.5
- Alexandru Musi - 6.7
- Eduard Radaslavescu - 6.8
- Malcom Edjouma - 7.0
- Darius Olaru - 7.0
Etichete: gigi becali , octavian popescu , conference league , fcsb silkeborg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții