Exclusiv Bogdan Lobonț, discurs-manifest despre situația fotbalului românesc: “Visăm cai verzi. Avem față doar de Conference League”
articol scris de Digi Sport21.07.2022, 09:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Patru echipe românești încearcă să ajungă în grupele Conference League: CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi Sfântu Gheorghe.
Bogdan Lobonț, metaforă despre echipele românești în cupele europene: "Cineva de pe stradă vrea să iasă cu cel mai tare fotomodel"
CFR Cluj și FCSB au șansele cele mai mari, în timp ce Universitatea Craiova și Sepsi riscă să întâlnească adversari de calibru în play-off. Joi, 21 iulie, sunt programate primele manse din turul doi preliminar al Conference League.
- CFR Cluj joacă pe teren propriu cu campioana Andorrei, Inter d’Escaldes, de la ora 20:30, în direct pe Digi Sport 2.
- FCSB joacă în deplasare cu echipa georgiană Saburtalo Tbilisi, de la ora 19:00, în direct pe Digi Sport 1.
- Universitatea Craiova joacă în deplasare cu echipa albaneză Vllaznia, de la ora 22:00, în direct pe Digi Sport 1.
- Sepsi Sfântu Gheorghe joacă pe teren propriu cu echipa slovenă Olimpija Ljubljana, de la ora 21:00.
În direct la Digi Sport, Bogdan Lobonț (44 de ani), fostul selecționer al naționalei U20, a declarat că echipele românești nu au valoarea necesară pentru a ajunge în grupele UEFA Champions League, iar nivelul maxim este Conference League.
"Din punctul meu de vedere, locul României e în Conference League. Degeaba visăm cai verzi pe pereți, Champions League. Asta e realitatea, noi avem față de Conference League. În viitor, dacă facem pași sănătoși, putem ajunge din nou în grupele Champions League.
Sunt puține echipe care fac pași sănătoși. Toți vor Champions League, dar nu e pentru România deocamdată. Ca și cum cineva de pe stradă vrea să iasă cu cel mai tare fotomodel de la Victoria's Secret. Cam așa e cu Champions League.
Trebuie să faci investiții majore ca să ajungi în Champions League. Roma, în sezonul trecut, a cheltuit 85 sau 95 de milioane de euro în trei jucători. Și au terminat sezonul pe locul cinci, participă în Europa League. Au câștigat Conference League", a spus Bogdan Lobonț, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , universitatea craiova , bogdan lobont , lobont , sepsi sfantu gheorghe , fcsb , conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții