Antrenorul lui Viking o acuză pe FCSB că le-a dat cadouri celor 4 arbitri, imediat după meci: "Am fost foarte surprins!"
articol scris de Digi Sport27.08.2022, 10:05
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Viking a ratat calificarea în grupele Conference League, după ce a fost eliminată pe teren propriu de către FCSB, scor 1-3 (3-4 la general).
Meciul a fost decis de un penalty acordat în prelungiri în favoarea roș-albaștrilor, transformat de Risto Radunovic. Unul dintre cei doi antrenori ai lui Viking, Morten Jensen (42 de ani), nu a fost de acord cu decizia și a confruntat brigada de 4 arbitri la scurt timp după fluierul final.
Antrenorul lui Viking o acuză pe FCSB că le-a dat cadouri arbitrilor imediat după meci
În cadrul unui interviu acordat în presa norvegiană, antrenorul lui Viking i-a acuzat pe cei de la FCSB că le-ar fi făcut câte un cadou celor 4 arbitri.
"Eram pe drumul către vestiarul arbitrilor, chiar în fața zonei mixte, când un reprezentant al lui FCSB a venit cu cinci pungi de cadouri.
Când s-a întors, mai avea doar una singură. Au fost patru arbitri la meci, deci am fost foarte surprins.
Toată lumea cu care am vorbit despre asta crede că a fost un lucru ciudat, așa că probabil le vom face o mică observație celor de la UEFA", a declarat Jensen, conform presei norvegiene.
Comisia delegată la acest meci a fost formată din patru arbitri din Ungaria, după cum urmează: Tamas Bogdar (central), Balasz Buzas și Peter Kobor (tușieri) și Balazs Berke (arbitru asistent).
"E posibil să fi fost o chestie culturală sau ceva de genul ăsta", a mai spus Jensen, când a fost întrebat dacă știe ce se afla în respectivele pungi.
Morten Jensen a primit un verdict categoric din partea arbitrilor, când i-a confruntat pentru penalty-ul din prelungiri
În minutul 90+3, Sondre Bjorshol a avut o intrare întârziată prin alunecare asupra lui Florinel Coman, iar arbitrul maghiar a arătat punctul cu var.
Jensen a declarat la flash-interviu că a mers în vestiarul arbitrilor pentru a le cere socoteală asupra deciziei care a stabilit câștigătoarea dublei manșe.
Totuși, chiar și după ce au revăzut imaginile, Bognar și restul brigăzii de arbitri au fost convinși că au luat decizia corectă.
"Am avut o mică discuție cu arbitrii imediat după meci. Au văzut reluările, așa că am vorbit din nou despre fază. Noi nu suntem de acord cu ei. Da, asta cred ei (n.r. că a fost fault asupra lui Coman)", a declarat Jensen, conform Eurosport.
Etichete: viking , morten jensen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții