Antrenorul lui Dunajska Streda, declarația surprinzătoare după meciul cu FCSB: "Am fost echipa mai bună"
articol scris de Digi Sport12.08.2022, 08:05
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antrenorul formaţiei FC DAC 1904 Dunajska Streda, Adrian Gula, a afirmat la finalul partidei cu FCSB, din manşa secundă a turului 3 preliminar al Conference League, că echipa sa a fost mai bună şi că în ciuda eliminării a părăsit competiţia cu capul sus.
Ce a spus antrenorul lui Dunajska Streda după meciul cu FCSB
"A fost un meci foarte bun, am avut două ocazii foarte mari pe care, din păcate, nu le-am fructificat. În a doua repriză băieţii noştri au stat foarte bine pe teren. Noi cred că am fost puţin speriaţi şi nu am reuşit să înscriem, dar cu toate astea cred că pe toată durata partidei am fost echipa mai bună.
Nu doar ca individualităţi, ci toată echipa a făcut un meci fantastic. Însă, din păcate, nu am reuşit să ne calificăm. Dar am ieşit cu capul sus, sunt mulţumit de echipa mea, chiar dacă nu ne-am calificat, trebuie să ţinem capul sus şi avem cu ce să ne mândrim", a spus Gula în conferinţa de presă de după meci.
Tehnicianul echipei slovace s-a arătat încântat de atmosfera creată de suporterii români pe Arena Naţională.
"A fost o atmosferă într-adevăr frumoasă, vreau să felicit FCSB pentru spectatorii pe care îi are, a fost o atmosferă electrizantă, o atmosferă în care e frumos să joci fotbal. Dar chiar şi în aceste condiţii am ieşit cu capul sus. Trebuie să felicit echipa FCSB pentru calificare", a mai spus Gula.
FCSB s-a calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins echipa slovacă FC DAC 1904 Dunajska Streda cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al competiţiei. Formaţia bucureşteană câştigase meciul tur cu 1-0.
În play-off-ul competiţiei, FCSB va întâlni formaţia Viking Stavanger (Norvegia), care a trecut în turul 3 preliminar de Sligo Rovers FC (Irlanda), cu 5-1 şi 0-1. Echipa condusă de Nicolae Dică va juca acasă primul meci, în 18 august, returul fiind programat în deplasare, pe 25 august.
AGERPRES
Etichete: adrian gula , dunajska streda , tur 3 conference league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții