Antrenorul lui CSKA 1948 Sofia, impresionat de fotbaliștii FCSB-ului: ”Merită să ajungă la echipe de top din Europa”
articol scris de Digi Sport04.08.2023, 11:33
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atanas Ribarski (38 de ani), antrenorul celor de la CSKA 1948 Sofia, a reacționat după dubla manșă din Conference League în care echipa sa a fost învinsă de FCSB, scor 0-1 și 2-3.
Galerie Foto
Atanas Ribarski: ”Greșelile din fotbal se pedepsesc”
Tehnicianul lui CSKA 1948 Sofia a recunoscut valoarea celor de la FCSB și a vorbit la superlativ despre Andrea Compagno, Florinel Coman și Darius Olaru.
”Am jucat un amical cu Sepsi și cele două jocuri cu FCSB și pot spune că s-a văzut că fotbalul din România este la un nivel ridicat.
Avantajul celor de la FCSB a fost că au știut să gestioneze mai bine finalizarea atacurilor și au comis mai puține greșeli în defensivă.
Suntem dezamăgiți, greșelile din fotbal se pedepsesc. Este normal sa fiu supărat pentru că golurile primite au venit foarte ușor și nu meritam acest lucru.
La pauză le-am spus băieților ca mai avem 45 de minute și le-am explicat că trebuie să dăm totul în acest joc. Jocul a fost o lecție pentru noi. Pentru mine este important să luptăm din nou în Europa la anul.
Compagno, Coman și Olaru sunt jucători care merită să ajungă la echipe de top din Europa. Le transmit mult succes”, a spus antrenorul celor de la CSKA 1948 Sofia, la conferința de presă.
Florin Prunea, avertisment pentru cei de la FCSB: ”Trebuie să elimine aceste greșeli”
Florin Prunea (54 de ani), fost mare internațional român, este de părere că pe fondul relaxării în timpul meciurilor, cei de la FCSB vor avea de suferit în continuare și îi atenționează pe elevii lui Elias Charalambous (42 de ani).
”Asta cu relaxarea nu prea o înțeleg. Relaxarea a plecat, în primul rând, de la bancă. Nu poți să faci schimbările astea, să schimbi doi jucători la pauză. S-a văzut imediat. Nu zic și de schimbarea lui Compagno, după aceea. Nu le-am înțeles niciodată.
Djokovic, dacă era VAR, era pasibil de eliminare. Iar lucrurile se complicau destul de mult. Asta cu relaxarea... nu e prima dată când se întâmplă.
Se vede pe tabelă. Plus problemele din apărare, zona centrală și dreapta. Dacă te prinde o echipă puternică, ai de primit.
Trebuie să elimine aceste greșeli, pentru că îi așteaptă un adversar puternic. Bine că nu au intrat în prelungiri”, a spus Florin Prunea, la Digi Sport Special.
VIDEO Rezumat FCSB - CSKA 1948 Sofia 3-2
Etichete: turul doi preliminar conference league , fcsb - cska 1948 sofia , atans ribarski , antrenor cska 1948 sofia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții